Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la întâlnirea primarilor d emunicipii, că la începutul anului a avut loc o “încercare de lovitură de stat de catifea”, pe care CCR a sancționat-o. Prin acest mesaj, șeful Senatului a făcut apel la primarii “hăituiți” de procurori să facă public acest lucru, arată Agerpres.
"Românii au ales fără echivoc o majoritate PSD-ALDE. Cu toate acestea, la începutul anului 2017 am avut o încercare de lovitură de stat de catifea, pe care, din fericire, CCR a sancţionat- prin două decizii pe care le-aş caracteriza ca istorice. Din păcate, de mai mult de trei luni avem o instabilitate politică fără precedent, prin raportarea la alegerile din decembrie şi la rezultatul clar al acestora. Ne confruntăm cu o ofensivă aproape zilnică din partea unor instituţii de forţă împotriva instituţiilor rezultate din votul democratic al românilor. Mă îngrijorează că această ofensivă permanentă pune sub semnul întrebării echilibrul puterilor în stat", a declarat preşedintele Senatului, la şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România.
El a mai spus că sunt proiecte pe plan local care sunt blocate din cauza instituţiilor de forţă.
"Obiectivul nostru comun este dezvoltarea României, în ciuda frânei puse de instituţiilor de forţă. (…) Ştiu că se tot vorbeşte în ultima perioadă despre aproape un fel de prigoană pornită împotriva primarilor, că sunt situaţii în care primarii nu au avut curajul să semneze documente de frică să nu ajungă pe mâna procurorilor. Dacă vă simţiţi hăituiţi, dacă nu vă puteţi face treaba aşa cum trebuie, dacă se fac presiuni asupra dvs, atunci ieşiţi şi spuneţi public aceste lucruri", a adăugat Tăriceanu.