5.6 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăSportBuzărnescu a scos-o pe Ostapenko de la Roma

Buzărnescu a scos-o pe Ostapenko de la Roma

Ostapenko (21 ani, 27 WTA) a renunţat să mai joace în ghemul cu numărul zece din setul secund, la 15-0 pentru Mihaela, pe serviciul letonei. Mai întâi Ostapenko a cerut să vină medicul, iar apoi după o serie de discuţii cu ”trainerul” şi cu arbitra de scaun a abandonat, după o oră şi 15 minute de la startul partidei, acuzând stări de ameţeală.

Buzărnescu (31 ani, 29 WTA) a dominat clar primul set, adjudecat cu 6-2, şi a evoluat bine şi în actul secund, deşi şi-a pierdut serviciul o dată.

Scorul meciurilor directe este egal acum, 2-2, după ce Buzărnescu a câştigat la Doha anul trecut, iar Ostapenko s-a impus în 2018 la Wimbledon şi anul acesta tot la Doha.

Pentru Buzărnescu aceasta este cea mai importantă victorie din 2019, în faţa unei adversare din top 30.

Românca şi-a asigurat un cec de 15.330 euro şi 60 de puncte WTA. În turul al doilea, Buzărnescu o va înfrunta pe germanca Julia Goerges (30 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 16, care a dispus de taiwaneza Su-Wei Hsieh cu 6-3, 6-4.

Goerges a învins-o pe Buzărnescu în ambele meciuri jucate la senioare, în 2009 la Bucureşti (ITF, 100.000 dolari), şi în 2018 în optimi la Doha. Buzărnescu a învins-o totuşi pe germancă, în 2005, la turneul de junioare de la Casablanca.

La dublu, Raluca Olaru şi croata Darija Jurak au fost învinse de taiwanezele Hao-Ching Chan/Latisha Chan, favoritele numărul şapte, cu 3-6, 6-0, 10-5, după o oră şi 19 minute. Cele două Chan mai câştigaseră în faţa perechii Olaru/Jurak şi în primul tur la Dubai, anul acesta, cu 6-4, 7-5.

Olaru şi partenera sa vor primi pentru participare un cec de 4.724 euro şi un punct WTA la dublu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă