20.5 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSportBorbely, după declaraţiile lui Băsescu despre Roşia Montană: Mergem în termenii legali

Borbely, după declaraţiile lui Băsescu despre Roşia Montană: Mergem în termenii legali

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, luni, presei, în replică la afirmaţiile şefului statului despre proiectul Roşia Montană, că, în calitatea sa, este obligat să respecte cele mai bune standarde europene în domeniu, spunând că autorizarea proiectului merge în termeni legali.

“Eu nu spun altceva decât am spus la preluarea mandatului. Ca ministru al Mediului trebuie să respect cele mai bune standarde europene. Am această sarcină, ca ministrul al Mediului, să demonstreze investitorul (că foloseşte cele mai bune practici la nivel UE, n.r.). Eu, ca ministru al Mediului, acest lucru l-am făcut, ştiţi foarte bine, l-am făcut sistematic, conform legii, şi într-un ritm care, cred eu, a făcut să fie clar pentru toată lumea că mergem în termeni legali”, a declarat, luni, ministrul Laszlo Borbely, solicitat de jurnalişti să comenteze recentele afirmaţii ale şefului statului pe tema proiectului de la Roşia Montană.

Aflat în localitatea din Apuseni, Traian Băsescu a declarat, luni la prânz, că proiectul de exploatare a aurului a stat îngropat din 1997 din cauza laşităţii politicienilor, care “nu au vrut să îi doară capul”.

“Poate interveni şi laşitatea. Am văzut-o la foarte mulţi oameni politici. Dacă acest proiect stă îngropat din 1997 până acum, să ştiţi că unul din motivele serioase este laşitatea oamenilor politici, care nu au vrut să-i doară capul. Dacă ne găsea în plină exploatare creşterea de preţ la aur? Dacă se dădea drumul la proiect din ’97 ne găsea creşterea preţurilor la aur în plină exploatare”, s-a întrebat preşedintele.

Băsescu i-a spus unui jurnalist că şi presa este laşă, pentru că nu vrea să arate realitatea. Întrebat de acesta dacă vrea să spună că premierul Emil Boc este laş, Băsescu a răspuns: “Vă fac laşi şi pe dumneavoastră, toţi cei care ştiţi, dar nu aveţi curaj să vă asumaţi să spuneţi cinstit ce este aici. Toţi ascundeţi realitatea de la Roşia Montană – poluarea şi afectarea gravă a mediului ca urmare a exploatării de către stat. Nu mă refer la premier, că nu el a fost ministrul Mediului, nu el a fost ministrul Culturii până acum. Premierului trebuie să-i vină nişte miniştri cu soluţiile. Dar toţi s-au ferit”.

Şi cu această ocazie Băsescu s-a declarat în favoarea derulării proiectului minier, spunând că “orice ţară care are resurse trebuie să le folosească”. De asemenea, el a susţinut că prin derularea acestei investiţii s-ar crea locuri de muncă.

Borbely nu a vrut să afacă alte comentarii în legătură cu afirmaţiile lui Băsescu, el repetând că a cerut investitorului să folosească o tehnologie care presupune diminuarea cantităţii de cianuri în lacul de acumulare, dar şi constituirea garanţiilor de renaturare în primii şi nu în ultimii ani ai proiectului.

“Suntem la capitolul opt din Studiul de Impact asupra Mediului. Am discutat deja şapte capitole până acum în Comitetul de Analiză Tehnică şi mai rămâne de discutat această problemă a cianurii şi cea a garanţiilor”, a conchis Borbely.

Cele mai citite

EXCLUSIV: Se confirmă dezvăluirile România Liberă – Judecătorul de la Tribunalul București vizat de grupul mafiot pentru soluția dată în Cazul Adamescu

GRUP MAFIOT PENTRU ÎNGENUNCHIEREA JUSTIȚIEI DIN ROMÂNIA ȘI UCIDEREA FIULUI LUI DAN ADAMESCU Foto: de la stânga la dreapta - Procurorul Adrian George Matei, Carmen...

Ambasada Rusiei susține că niciun angajat al ei n-a primit “materiale” de la românul arestat

Ambasada Rusiei în România susține că niciun angajat al ei n-a primit "materiale" de la românul care a fost arestat sub acuzația de trădare. Drept...

Regulamentul privind industria „zero net” face ca UE să devină căminul producției de tehnologii curate

Regulamentului privind industria „zero net” (RIZN) a fost adoptată în ședința de astăzi, 27 mai, în cadrul întâlnirii Comisiei Europene. Noul regulament ar urma să...
Ultima oră
Pe aceeași temă