14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportBoc despre Roşia Montană: Decizia trebuie tranşată într-o formă sau alta

Boc despre Roşia Montană: Decizia trebuie tranşată într-o formă sau alta

Premierul Boc a declarat, astăzi, la Alba Iulia, că decizia privind proiectul minier de la Roşia Montană ar trebui “tranşată într-o formă sau alta”, iar aceasta “trebuie fundamentată pe documente, nu pe poveşti”, relatează Mediafax.

Emil Boc a amintit, referitor la acest proiect, faptul că are două probleme: una de mediu, iar cealaltă, legată de beneficiile statului.

Premierul a afirmat că este de acord cu declaraţiile preşedintelui Băsescu, potrivit cărora, până acum, nici un ministru al Mediului sau al Culturii nu a avut curajul să abordeze frontal şi direct subiectul Roşia Montană.

“Ce a spus preşedintele a fost că niciun ministru al Mediului sau al Culturii nu a avut curajul să abordeze frontal şi direct acest subiect până la momentul de faţă, lucru care cred eu că ar trebui făcut şi tranşată într-o formă sau alta decizia (…) Toată documentaţia şi toate materialele necesare sunt pregătite pentru că decizia trebuie fundamentată pe documente, nu pe poveşti”, a spus Boc.

Traian Băsescu declara, luni, la Roşia Montană, că proiectul de exploatare a aurului a stat îngropat din 1997 din cauza laşităţii politicienilor, care “nu au vrut să îi doară capul”.

“Poate interveni şi laşitatea. Am văzut-o la foarte mulţi oameni politici. Dacă acest proiect stă îngropat din 1997 până acum, să ştiţi că unul din motivele serioase este laşitatea oamenilor politici, care nu au vrut să-i doară capul. Dacă ne găsea în plină exploatare creşterea de preţ la aur? Dacă se dădea drumul la proiect din ’97 ne găsea creşterea preţurilor la aur în plină exploatare?”, s-a întrebat preşedintele.

Băsescu s-a declarat în favoarea derulării proiectului minier, spunând că “orice ţară care are resurse trebuie să le folosească”. De asemenea, el a susţinut că prin derularea acestei investiţii s-ar crea locuri de muncă.

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă