11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportBăsescu: N-am vrut să fiu considerat părtaş la acţiunea cu economatele, le...

Băsescu: N-am vrut să fiu considerat părtaş la acţiunea cu economatele, le urez succes iniţiatorilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1TV, că a aflat din presă despre nota aprobată în Guvern privind coşul pentru pensionari şi că nu vrea să fie considerat părtaş, menţionând însă că le urează succes iniţiatorilor, scrie Mediafax.

El a precizat că speră ca acest demers să dureze mult şi să poarte numele celor care l-au iniţiat.

“Nu-mi place ideea şi ştiu că nu este sustenabilă, dar nu-i neg necesitatea. Cei care s-au angajat că vor să facă aceste magazine să le facă. Să nu ceară bani de la buget, pentru că bugetul nu poate subvenţiona alimente”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a mai spus că nu i-a plăcut ideea cu economatele pentru că nu este credibilă.

“Am aflat şi eu din presă că au aprobat o notă în Guvern. Ideea ştiu că bântuia mai demult, dar nu am ştiu că o vor aproba şi în Guvern. Să se gândească cum îl pun în aplicare, plecând de la premisa că toţi cei şase milioane de pensionari au acces la aceste magazine. Hai să vedem ce se întâmplă. Nu ştiu unde se vor găsi acei producători care să dea făina la un preţ mai mic. Le doresc din toată inima succes. Ceea ce nu am vrut eu să fiu considerat părtaş la această acţiune. Dacă va reuşi, va fi meritul lor, dacă nu va reuşi, nu vreau să vină să spună «Ne-a păcălit Băsescu». Eu nu cred într-o astfel de soluţie, care nu este o soluţie de economie de piaţă. Dar cred că sunt politicieni care mai cred că se poate face”, a mai spus şeful statului.

El a mai spus că experienţa economatelor “s-a oprit a doua zi după alegeri”.

“S-a făcut şi s-a oprit a doua zi după alegeri. Eu aş dori ca această iniţiativă să dureze mult şi să poarte numele celor care au iniţiat-o, pentru că e un merit al lor dacă reuşesc s-o menţină pe termen lung. Eu o să-i felicit”, a conchis Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la RRA, că nu a încurajat iniţiativa privind coşul de solidaritate pentru pensionari, pe care a etichetat-o drept “populistă”, el apreciind că “a venit timpul ca politicienii să nu mai păcălească oamenii”.

Guvernul a avizat, miercuri, printr-un memorandum, proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea “coşului de solidaritate”.

Proiectul prevede acordarea lunar, contra cost, dar la “preţul cel mai scăzut posibil”, a unui pachet conţinând alimente de bază, precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez.

Programul de distribuire către pensionari a unor produse alimentare de bază la preţuri reduse, aprobat miercuri de Executiv, a fost derulat anterior de Guvernul PSD sub forma magazinelor “Economat” şi criticat la acea dată de actualul preşedinte Traian Băsescu, atunci lider PD şi primar al Capitalei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă