16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportBăsescu le-a mulţumit musulmanilor din România pentru contribuţia la binele comun al...

Băsescu le-a mulţumit musulmanilor din România pentru contribuţia la binele comun al societăţii

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, un mesaj comunităţii musulmane din România cu ocazia sărbătorii Ramazan Bayram, mulţumindu-le membrilor acesteia pentru “felul în care contribuie la binele comun al societăţii”, relatează Mediafax.

“Doresc să transmit reprezentanţilor comunităţii musulmane din România gândurile mele bune şi urări de sănătate cu ocazia sărbătorii Ramazan Bayram. Această sărbătoare îmi oferă prilejul de a sublinia, încă o dată, faptul că prin întreaga experienţă de convieţuire armonioasă şi de dialog cu celelalte culturi, comunitatea musulmanilor din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic”, se arată în mesajul preşedintelui.

Traian Băsescu a mai spus în mesajul transmis că “Dobrogea este un spaţiu privilegiat, în care cetăţenii români de etnie turcă sau tătară îşi păstrează identitatea şi tradiţiile”.

“Consider că trebuie să privim această diversitate a credinţelor şi a culturilor ca pe o bogăţie a umanităţii. Respectul faţă de cei ale căror valori şi credinţe sunt diferite şi cultura dialogului reprezintă, în opinia mea, premisele pentru o civilizaţie a păcii”, a mai adăugat preşedintele.

Cei aproximativ 100.000 de credincioşi de confesiune islamică din România sărbătoresc, începând de marţi, timp de trei zile, “Ramazan Bayram”, sărbătoare ce marchează sfărşitul celor 29 de zile de post aspru şi al celei de-a noua luni a anului islamic, considerată luna postului, a fericirii, a iertării.

“Postul şi, respectiv, luna sfântă Ramazan, durează 29 de zile, perioadă în care musulmanii practicanţi se dedică sublimei contemplări a păcii şi armoniei divine, cele patru săptămâni fiind petrecute în abstinenţă totală şi rugăciuni pentru primenirea corporală şi mentală”, a explicat şeful Cultului Musulman din România, muftiul Iusuf Muurat.

După o lună de post, cei aproximativ 100.000 de credincioşi musulmani aflaţi pe teritoriul României sărbătoresc “Ramazan Bairam”, slujbele religioase urmând să fie oficiate în toate geamiile din ţară.

Ramazan Bairam-ul a început la 30 august şi durează trei zile, perioadă în care credincioşii musulmani merg în vizită la rude şi prieteni, sărbătoresc şi servesc dulciuri.

Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, cel care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă, Coranul. Tradiţia islamică spune că tot în această perioadă porţile paradisului sunt deschise, iar cele ale iadului se închid. În toată perioada postului de Ramazan, geamiile şi moscheile de pretutindeni sunt deschise în fiecare noapte.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă