14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportAviz favorabil în comisii pentru Costescu, propus ministru al Transporturilor

Aviz favorabil în comisii pentru Costescu, propus ministru al Transporturilor

Dan Marian Costescu, propus ministru al Transporturilor, a primit avizul comisiilor parlamentare care l-au audiat luni, cu 37 de voturi “pentru” şi 2 “împotrivă”, informează Mediafax.

Costescu a fost audiat de Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură (ambele ale Camerei Deputaţilor), respectiv Comisia economică, industrii şi servicii şi Comisia pentru transporturi şi energie (din Senat).

Dan Marian Costescu este, din luna martie, directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, iar anterior a lucrat pentru companii private sau de stat, din România şi Europa, din domenii precum industrie sau exploatare feroviară.

Citește și: Cine este Dan Marian Costescu, propus pentru postul de ministru al Transporturilor

Cele mai citite

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...

Spre pace în jurul Israelului

                                          In memoria lui Shlomo Avineri În jurul unei confruntări cu vaste implicații înfloresc de obicei opinii diverse. Or, numai abordarea cu date verificate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă