18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportAvertismentul Popularilor europeni pentru USL: Democraţia se desfăşoară în Parlament!

Avertismentul Popularilor europeni pentru USL: Democraţia se desfăşoară în Parlament!

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, a  felicitat noul guvern condus de Mihai Răzvan Ungureanu,  format din partidele membre ale PPE – PD-L şi UDMR. Martens a lansat şi un avertisment la adresa partidelor din Uniunea Social-Liberală: “Democraţia se desfăşoară în Parlament iar votul este acţiunea demoratică centrală şi fundamentală. Socialiştii şi liberalii nu pot solicita dialog  politic, iar în acelaşi timp fi absenţi de la sesiunile Parlamentului sau  refuză invitaţia Preşedintelui la consultări, după cum au făcut în repetate  rânduri în trecut,” a spus Martens, citat de  comunicat de presă al PPE.

Liderul Popularilor europeni i-a felicitat pe miniştrii din Cabinetul Ungureanu, declarându-se sigur că noul guven “va câştiga curând şi încrederea românilor”. “Sunt  convins că România va continua să îşi îndeplinească angajamentele  internaţionale sub conducerea Primului Ministru Mihai Răzvan Ungureanu. Am  încredere că Premierul Ungureanu va pune baze solide în cadrul noului  Guvern de centru-dreapta,” a spus preşedintele PPE. 

De asemenea, Martens i-a mulţumit fostului premier Emil Boc pentru toate măsurile luate de guvernul său. Acesta “a dovedit mult curaj în luarea deiziilor necesare şi câteodată nepopulare pentru reformarea României, în ciuda opoziţiei puternice. Am încredere că aceste reforme îşi vor arăta în curând roadele, în special ca urmare a stabilizării economiei. România este astăzi mai bine
 integrată în Uniunea Europeană şi comunitatea internaţională,” a subliniat preşedintele PPE.

Monica Bonea
Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă