13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportAtletismŞtirbei, domnitorul reformelor

Ştirbei, domnitorul reformelor

Adeschis prima şcoală militară, a fondat şcoli de medi­cină cu ajutorul doctorului Davila, apoi Şcoala de Arte şi Meserii, a construit Teatrul Naţional, a dat un imbold puternic agriculturii, industriei şi comerţului.

Barbu Dimitrie Ştirbei s-a năs­cut la Craiova în anul 1785, şi a fost fiul adoptiv al lui Dimitrie Ştirbei, care era ultimul descendent al unei familii boiereşti, înrudite cu Mihai Viteazul. Barbu învaţă acasă, numai cu profesori din colegiu şi primeşte un atestat de filosofie. Apoi pleacă să studieze la Paris. Abia în anul 1815 se întoarce în ţară, la vârsta de 30 de ani. Îşi începe cariera de funcţionar şi om politic. E numit „dre­gă­tor”, după vechiul regim pa­triarhal. E numit vel cămi­nar de domnul Grigorie Ghica şi primeşte unul din locurile de ispravnic, în judeţul Vlaşca. În acelaşi an, izbuteşte să se mute în judeţul Ilfov, fapt ce îi îngăduie să locuiască în Bucureşti. În 1828, îndată după ocupaţia rusă, capătă sarcina de a se îngriji de tre­ce­rea trupelor ruse, fiind astfel un comisar al ţării pe lângă trupele acestora.

Cere­rile ruseşti nu mai conteneau, trupele lor stră­băteau ţara în lung şi lat şi rechiziţionau animale de muncă, luau cereale şi tot ce se mai putea lua. Barbu Ştirbei trebuia să facă faţă acestor cerinţe. În acest timp vistieria era goală, iar recolta foarte slabă. În curând, generalul Pavel Kiseleff îl numeşte pe Barbu Ştirbei ministru de Interne. Barbu îşi pune can­didatura în ale­gerile pentru Adunarea Obştească şi iese, în decem­brie 1836, în fruntea celor 20 de deputaţi ai Bucu­reş­tiului. Nicolae Iorga îl descrie astfel pe Barbu Ştirbei: „N-a fost niciodată un entuziast, nici un vorbăreţ, şi puţini oameni au pătruns vreodată în intimitatea cuge­tului şi a inimii sale.”  În 1840, tipăreşte o dare de seamă a ministerului său, iar în iunie 1841 demi­sio­nează şi pleacă în străinătate.

Chemat la domnie în anul 1849, în nişte timpuri atât de tul­burate, atât înăuntru cât şi peste hotare, care au adus şi ţinut la noi numeroase trupe de ocupaţie străine, el a fost pentru ţară apă­rătorul cel mai dibaci şi organi­zatorul cel mai încercat. Ruşii l-au susţinut pe Barbu Ştirbei să ia tronul, întrucât îl ştiau prieten cu Kiseleff, pe care îl considerau un vajnic colaborator al politicii ruseşti în Orient. În această privinţă ei s-au înşelat. Ştirbei, de la un capăt la altul al domniei, aşa cum îi indica simţul său de corectitudine, datoria lui de om şi de domn, şi-a îndeplinit şi datoria de român, în înţelesul cel mare al cuvântului.

Şapte ani în fruntea statului

Cea dintâi greutate a domniei lui era prezenţa apăsătoare, ruină­toare şi umilirea de toate zilele din partea armatei de ocupaţie. Ruşii credeau că politica lor va folosi prin fixarea, într-o constituţie, într-un regu­lament organic, a reformelor, pe care le cereau demult boierii mari, doritori, faţă de ce vedeau în Europa, de o ordine stabilită şi în principate. Barbu Ştirbei era un om inteli­gent, instruit, ener­gic, un spirit practic şi orga­ni­zator, o natură liberală şi un pro­fund cunoscător al vieţii româ­nilor. Deşi din cei şapte ani, cât a stat în fruntea Statului, a domnit numai doi ani liberi de ocupaţie străină rusă, turcă şi austriacă, totuşi pe drept cuvânt poate trece printre cei mai buni domnitori.

A făcut tot ce i-a stat în putinţă să introducă în ţară o ad­ministraţie occiden­tală, a orga­nizat Statul şi comu­nele, a îndreptat finanţele ţării, a ridicat creditul, reducând da­toria publică de la 19 la 6 mi­lioane de lei, a contribuit la răs­pândirea instrucţiei publice, creând nume­­ roase şcoli şi instituţii de cultură, în care a dat limbii ro­mâ­ne locul ce i se cuvenea. De asemenea a în­fiinţat mai multe instituţii filantropice şi, între altele, a dotat fiecare judeţ cu un spital, a în­fiinţat corpul  doro­banţilor, care a servit în cele din urmă la baza armatei teritoriale, a dezrobit ţiganii boiereşti, prin răscumpărare, a promulgat un cod penal, după ce, ca ministru în trecut, dotase ţara cu un cod în comerţ. A deschis prima şcoală militară, a fondat şcoli de medi­cină cu ajutorul doctorului Davila, apoi, cu câtva timp în urmă, şcoala de arte şi meserii, a construit Teatrul Naţional, a dat un imbold puternic agriculturii, industriei şi comerţului. Dacă ar mai fi stat pe tron ar fi început, după cum îşi propusese, con­struc­ţia drumurilor de fier şi înfiinţarea unei Bănci Naţionale, a îngăduit presei mai mare liber­tate şi, prin diverse legi pe care le-a făcut, a garantat pro­prietatea, justiţia şi siguranţa.

Sub el s-a introdus telegraful, s-a făcut harta ţării, s-au fondat oraşele Severin şi Calafat, şi în special pentru craioveni a făcut Grădina Bibescului, transfor­mată ulterior într-unul dintre cele mai frumoase parcuri din ţară, şi a înfiinţat şi un liceu, tot la Craiova.

O atât de prodigioasă activitate, într-un timp atât de scurt, într-o situaţie atât de zbuciumată şi într-o societate atât de puţin pregătită, cum era societatea noastră la mijlocul secolului al XIX-lea, uimeşte mintea şi învederează mai bine decât orice am spune noi iubirea caldă de neam, inteligenţa fertilă a acelui mare domnitor. Dar preocuparea de căpetenie a prinţului Ştirbei, pe deasupra celorlalte nevoi ale Statului, a fost ţăranul român, pentru care nu a pierdut nicio ocazie pentru a-şi arăta toată solicitudinea lui. Fire egalitară, patrimoniu cunoscut al Ştirbei­lor, Barbu Ştirbei a fost amic al tuturor, al boierilor, al negusto­rilor şi al ţăranilor. Patriot bun, generos şi muncitor, el a întrunit în sine câteva din calităţile tutu­ror straturilor sociale, şi astfel ne apare ca primul moşnean, ca primul orăşean, ca primul boier.

Părăsind după tratatul de la Paris domnia atât de amărâtă şi zbuciumată, dar şi rodnică şi folositoare, Barbu Ştirbei a mai trăit 13 ani şi a avut fericirea să vadă Unirea, înfiripare a visului său de aur, a idealului său de bun şi mare patriot. El, atât de ne­drep­tăţit de contemporanii săi, ne apare astăzi, în cartea neamului nostru, ca un dom­nitor mare în toate privinţele. Iată ce spunea Barbu Ştirbei despre patriotism: „Patriotismul nu stă în cuvântări sonore şi pompoase, ci în lucrări siste­matice şi de lungă răbdare”.

Opinia regelui Ferdinand

Regele Ferdinand, care a par­ticipat la inaugurarea statuii lui Şerban Dimitrie Ştirbei din ora­şul Craiova, afirma: „Opera lui de reforme îmbrăţişează toate direc­ţiile. Sunt două asupra cărora mă voi opri, asupra a două care îl caracterizează îndeosebi ca domnitor înţelept. Judecând în mintea lui clară, care pătrundea şi viitorul, că o ţărănime slobodă, mulţumită şi tare este unul din stâlpii cei mai puternici şi siguri al unui Stat trainic, Vodă Ştirbei a depus o neobosită solicitudine pentru regularea chestiei rurale, prin măsuri de ocrotire pentru munca ţăranilor, şi a pregătit te­renul pentru reformele ulterioa­re. Alături de acestea, s-a gândit şi a lucrat la reorgani­zarea ar­ma­tei. Prin întemeierea şcolii militare, a creat pepiniera de ofi­ţeri din care au ieşit şefii care au condus aproape treizeci de ani în urmă vitejii noştri la izbândă”.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...
Ultima oră
Pe aceeași temă