Cunosc mai multă lume pasionată de genealogie. Este un domeniu fascinant să-ţi redescoperi rădăcinile. Un prieten din Occident mi-a spus că genealogia a devenit pe acolo un adevărat „sport” la modă. Vei găsi ramuri uitate ale familiei, te vei lăuda cu rude sus-puse sau, dimpotrivă, te vei ruşina de strămoşii mai puţin virtuoşi. Rareori cei care sunt obsedaţi de genealogie realizează faptul că datorează recunoştinţă atât strămoşilor ajunşi celebri, cât şi celor foarte modeşti, căci altfel nu ar fi existat. Toţi ante¬ce¬sorii tăi direcţi au contribuit la prezenţa ta aici. Ceea ce ai moştenit bun este un noroc, ceea ce ai moştenit rău este o şansă, dacă vei învăţa s-o valorifici ziditor.
Foarte puţini realizează că trebuie să mergem mai în adânc. Nu în sens liniar, exterior, ci la nivel profund. Căci în realitate liniile genealo¬gi¬ce sunt mai degrabă invizibile decât vizibile, indiferent de ceea ce scrie într-un eventual arbore al strămoşilor tăi. Una dintre vorbele prosteşti exis¬ten¬te în limba română sună astfel: rudele ţi le dă Dumnezeu, prietenii ţi-i faci singur. Este ignorat cu naivitate faptul că toate se petrec prin voia Sa. Dar un dram de adevăr tot există în afirmaţia de mai sus: prietenia se construieşte treptat, necesită un efort continuu. Rudele de sânge există pur şi simplu, indiferent de gradul de apropiere sufletească, prietenia cere sacrificii. În siajul celor de mai sus, modelul relaţiei omului cu Iisus este mai degrabă cel secund. Relaţia ta cu Iisus impune sacrificii, este Prietenul cel mai însemnat pe care-l poţi avea vreodată.
În realitate, Iisus este totodată şi ruda noastră cea mai apropiată. Mai aproape de mine decât carnea şi sângele meu este Duhul. Nici un arbore genealogic nu spune că ruda cea mai însemnată a fiecăruia dintre noi este însuşi Iisus Hristos. Este ruda noastră comună, necunoscută. Pe cât de însemnată, pe-atât de ignorată. Măcar atât dacă ne-am aminti în aceste zile şi de aici înainte – căci Învierea este celebrată în fiecare duminică.
