Prima parte din calvarul indurat de Teodor Briscan, imediat dupa ce si-a dat demisia din Partidul Comunist, in 1982, a fost prezentata in editia de ieri a ziarului. Pana in acel moment, el fusese un soldat disciplinat al partidului, angajat la Electroaparataj. Dupa cateva incercari de a-l convinge sa se razgandeasca, Teodor Briscan a fost exclus din partid si retrogradat la locul de munca, devenind simplu muncitor. Timp de patru ani, Briscan a trimis numeroase de scrisori lui Nicolae Ceausescu, unor inalti demnitari comunisti, ziare si reviste, fara a primi vreun raspuns.
"Eu am avut curajul «nebun» de a scrie despre lipsurile in care se zbatea poporul roman, in timpul dictaturii comuniste. Am scris in acele scrisori despre niste lucruri atat de banale incat iti vine sa te intrebi de ce le-am mai scris, din moment ce le stia toata lumea. Toate lucrurile pe care le-am scris, par atat de banale tocmai pentru ca erau necesare in fiecare zi, erau atat de vitale incat nu ar fi trebuit sa lipseasca din viata noastra zilnica, pentru a duce un trai decent. Prin acele scrisori banale eu am facut un apel general la ratiune atat pentru conducatori cat si pentru condusi; am dat un semnal de avertisment, am dat o lupta solitara pentru democratie", spune fostul disident.
In 1987, a reusit sa trimita, simultan, 57 de scrisori la "Europa libera", care i-a dedicat o serie de emisiuni: "Doamnelor si domnilor, bine v-am gasit la programul nostru dedicat actualitatii romanesti. Viata de fiecare zi, in ultimii ani mai ales, a devenit aceeasi povara umilitoare, aceeasi agresiune de neinteles… Unui astfel de «just» care protesteaza ii dedicam emisiunea de fata. Se numeste Teodor Briscan…". Aceste cuvinte au putut fi auzite intr-o dimineata de ianuarie 1987 pe undele cunoscutului post de radio. Din acest moment, Securitatea intra pe fir. Briscan a fost arestat in martie si in noiembrie 1987 sI eliberat la scurt timp in urma unor decrete de amnistiere generala. In beciurile Securitatii si ale Militiei, a fost batut cu salbaticie, torturat, tinut ore in sir intr-un frig cumplit.
Dupa numai cateva saptamani de libertate, in martie 1988, a fost rearestat in fata ambasadei SUA. "O bataie dimineata, a doua bataie seara. Au fost 32 de batai, pentru ca in doua duminici am fost batut numai dimineata", isi aminteste Teodor Briscan.
Condamnat in urma unui proces mincinos, a fost inchis alaturi de infractori de drept comun in penitenciarele Rahova, Fortul 13 Jilava, Tulcea sau Targu Mures. "In Delta, la stuf, acolo o sa-ti ramana oasele", i-a urat calaul sau, capitanul Neagu. A fost eliberat o data cu intreg poporul roman la sfarsitul anului 1989.
"Pe 30 decembrie la geamul camerei in care eram incarcerat si-a facut aparitia colonelul Andrei, loctiitorul comandantului penitenciarului. L-am intrebat: domnule colonel cand voi fi eliberat? Dansul zice – zilele astea. Acum poti sa scrii cat vrei la Europa libera. Deci era clar ca se stia – printre conducatori – motivul legal pentru care am fost inchis", spune disidentul. Abia in 1998, a obtinut o decizie in instanta prin care se recunostea faptul ca a fost detinut politic.
Articolul publicat astazi surpinde un deceniu din viata lui Teodor Briscan, incepand cu 1987. Cea mai neagra.
Inchisoare pentru 100 de dolari
Securitatea i-a inscenat trei procese
Dupa reducerea salariului si retrogradarea la locul de munca, au inceput "micile persecutii". Pe 27 matie 1985, este invitat la circa de Militie 13 la camera de "cercetari penale". A fost anuntat ca i s-a intocmit un dosar penal dupa ce, la perchezitie, in casa lui au fost gasite monezi straine. Era vorba de ceva maruntis ramas in urma excursiilor facute in fostele state comuniste: o rubla, patru monezi a cincizeci de grosi polonezi, 3 monezi de 5 penny unguresti, o moneda de zece stotinici bulgaresti. In total, 9 lei si 81 de bani la cursul zilei. Este amendat penal cu 1.000 de lei. Platea pentru curajul de a se fi adresat critic direct lui Nicoale Ceausescu. Epistolarul lui Teodor Briscan s-a terminat brusc in 1987, o data cu prima sa condamnare la teminta. Motivul real – a reusit sa trimita copii ale scrisorilor la Europa libera. Pana la Revolutie, el si-a petrecut cea mai mare parte a timpului in puscarii. Aici a fost interogat, anchetat, batut, supus torturilor, intr-un tablou care aminteste de tratamentul inuman aplicat de comunisti in inchisorile anilor ‘50.
Prima inscenare – pentru valuta
"La ora sase dimineata – fara ca cineva sa fi sunat la sonerie sau sa fi batut la usa, fara sa se fi auzit ceva pe hol – cand am iesit din apartament m-au intampinat in usa trei indivizi in civil. Unul a spus suntem de la militie. Avem o reclamatie ca cineva din bloc ca aveti in apartament un apartament de emisie-receptie care deranjaza emisiunile de televiziune. Vrem sa facem, perchezitie." (din manuscrisul cartii "Destin", nepublicata).
Desi nu au mandat de perchezitie, cei trei forteaza usa sI incep cautarea unor lucruri care sa il incrimineze pe Briscan. In timp ce era retinut pe balcon, unul dintre militieni i-a plasat intr-un dulap un pumn de dolari: "Mie nu mi-a dat dolarii sa ii vad. Mi-au spus ca sunt 120… Am fost arestat imediat si dus la IGM. Arestat fiind «mi-au gasit» in buzunarul de la salopeta – la fabrica – 20 de dolari", sustine fostul disidentul.
In martie 1987, la al cincilea termen a fost condamnat la un an si jumatate. La IGM este pus in celula cu un informator, care a reusit sa-i stoarca o serie de informatii pe baza carora Securitatea i-a perchezitionat casa. Este mutat intr-o camera de cinci metri patrati, cu o galeata de plastic pentru urinat. Din cauza mizeriei, focarul de gandaci era inepuizabil. A fost eliberat in 4 noiembrie 1987 din penitenciarul Rahova, in urma unui decret de gratiere generala dat de Ceausescu.
A doua inscenare: pentru argint
Teodor Brican s-a intors in productie in noiembrie 1987, fiind supravegheat zi si nopate. Dupa trei saptamani, scenariul s-a repetat. Pe 12 decembrie, militia i-a batut la usa blocului, dimineata la orele sase. Omul a strigat mai multe minute dupa ajutor, dar de pe hol nu s-a deschis nicio usa, nu si-a facut aparitia niciun vecin. "Aceasta a fost lucrarea facuta de diavolii comunismului in 45 de ani: sa nu ne iubim aproapele, sa nu ne ajutam, sa nu fim solitari, sa nu credem in Dumnezeu, sa nu credem in nimic", spune Briscan.
Patru civili au intrat in casa si au inceput perchezitia. "Cand am venit de la bucatarie, plutonierul Toni a venit si mi-a aratat o hartie in care era ceva si mi-a spus ca a gasit-o sub biblioteca. M-a intrebat «ce sunt astea», stiti dumneavostra ce sunt, ca nu sunt ale mele. Ati adus pastile sinterizate de argint industrial – care se fac la Electroaparataj – pentru a ma acuza ca le-am furat." A fost acuzat de furt din avutul obstesc. In beciurile militiei, anchetatorii revin obsedant cu o singura intrebare: de ce ai trimis scrisori la Europa libera?
Dosarul a fost investigat, ca si primul, de catre Neagu Petre. "Capitanul Neagu Petre m-a batut foarte tare intre 24 decembrie 1987 si 19 ianuarie 1988. Aproape toate loviturile au fost peste cap", rememoreaza Briscan.
Dosarul nu a apucat sa fie judecat pentru ca la 26 ianuarie 1988, cu ocazia implinirii varstei de 70 de ani, Ceausescu avea sa semneze un nou decret de amnistiere.
Redevenit liber, bucuria lui Teodor Briscan a fost de scurta durata. In martie, avea sa fie reintemnnitat si va cunoaste – prin puscariile in care a fost aruncat timp de aproape doi ani – toate ororile unui regim opresiv.
"Ceausescu ar trebui sa plece sa se odihneasca"
Memoriul "Daca voi fi intrebat – de ce nu sunt de acord ca tovarasul Nicolae Ceasescu sa fie reales ca secretar general al PCR" este limpede si transant. El a fost descoperit de Securitatea in timpul unei perchezitii.
"1. Pentru ca nu sunt de acord cu cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu.
2. Pentru ca nu sunt de acord cu mobilizarea miilor de oameni din intreprinderi, din institutiile de cercerate sau cooperativele agricole de productie.
3. Pentru ca nu sunt de acord ca si-a instalat toate rudele in posturi de conducere: nevasta, copii, frati, surori, cumnati.
4. Pentru ca a ocupat prea multe posturi de conducere pentru un om fie si el genial.
5. Pentru ca investeste banii poporului in lucrari ce nu aduc niciun folos imediat pentru popor… Aceasta dorinta a dansului de a construi ctitorii istorice a dus la nenorociri in urma marilor demolari a unei parti din Bucurtestiul vechi.
6. Pentru ca cheltuieste banii statului ca din propriul buzunar; sutele de vizite efectuate pe toate meridianele, in aproape toate statele lumii, fara vreun rezultat vizibil pentru popor.
7. Pentru ca da indicatii pretioase in toate domeniile de activitate de parca specialistiii din domeniu ar avea mintea bolnava; nimeni nu indrazneste sa aiba alta parere, nimeni nu indrazneste sa emita alta parere. Pentru ca nu admite sa fie contrazis sau criticat.
8. Pentru ca nu s-a scris niciodata in presa, nu s-a spus nicaieri in ce au fost investite miliardele de dolari imprumutati.
9. Pentru ca avem relatii de foarte mare prietenie, chiar fratesti, cu multe tari din Africa, prietenii care sunt intretinute cu sute de mii, cu multe milioane de lei.
10. Pentru ca a dovedit ca este foarte priceput si da indicatii pretioase in toate domeniile de activitate, pentru ca este un foarte prolific autor in multe domenii ale stiintei si activitati umane, pentru ca a luptat pentru fericirea poporului roman inca din copilarie, cred ca ar fi binemeritat sa iasa la pensie, ar trebui lasat sa se odihneasca si sa scrie opere de care poporul nostru si lumea intreaga va avea mare nevoie si care ii va fi vesnic recunoscatoare.
11. Pentru ca se face mult prea mare economie de energie termica in apartamente.
12. Pentru ca am fost pedepsit abuziv, ilegal – pentru iesirea mea din partid la 18 septembrie 1982 – si pentru ca nu mi s-a facut dreptate."
BIOGRAFIE
Doi ani fara libertate
» 1934 – se naste Teodor Briscan
» 1957 –se inscrie in Partidul Comunist si se angajeaza la uzina 23 august
» 1973 – – tehnician principal la Electroaparataj
» 1982 – (septembrie) isi depune demisia din Partid
» 1983 – (februarie) exclus din partid
» 1983 – (aprilie) redacteaza scrisori catre partid, ziare si Ceausescu
» 1984 – este supravegheat de Securitate
» 1987 – (ianuarie) Europa libera
iI dedica prima emisiune
» 1987 – (aprilie) ultima scrisoare de protest adresata la "Scanteia"
» 1987 – (martie – octombrie): arestat si inchis;
» 1987 – (decembrie) inchis timp de doua luni
» 1988 – (martie) este inchis pentru aproape doi ani
» 1989 – (31 ianuarie) este eliberat
» 1998 – autoritatile iI recunosc statutul de detinut politic
» 2007 – pleaca in strainatate.
SOCIALISM
"De prostime iI doare la spate"
"Catre redactia ziarului Scanteia,
Tovarase Redactor-sef,
Credeti ca ar putea rezista la frig – cum avem noi in apartamente – cainii de rasa ai unor tovarasI? Eu nu cred. Cred ca ar chelalaii pana li s-ar satisface pretentiile de confort. Dar noi suntem oameni. Noi trebuie sa rabdam fiindca am vrut socialism, fiindca am luptat si am muncit 40 de ani ca sa avem o viata fericita in socialism. Vorba vine ca noi am vrut socialism. Dar de muncit cu incredre in mai bine, am muncit. sI uite unde am ajuns. Inseamna ca carma a luat-o razna…. Mai rau ca acuma nu putea sa fie. Pentru ca socialismul este copilul malformat al istoriei, condamnat inca din fasa la o viata anormala, nesanatoasa. Numai ca cei care au dorit si au luptat atat de mult pentru socialism, dar mai ales pentru posturi de conducere politica, s-ar putea sa fie foarte multumiti de ceea ce au realizat – cel putin unii. Iar de prostime iI doare la spate. Trist, foarte trist."
(scrisoare catre "Scanteia, 17 ianurie 1985)
TORTURa
"Te omoram si te trimitem impachetat acasa"
"Iata cum se desfasurau sedintele de tortura. Eram dus de un gardian in camera capitanului Neagu Petre. Acesta aprindea becul exterior de deasupra usii ca sa nu fie deranjat. Apoi, inchidea usile ca sa nu se auda tipetele afara. IsI scotea ceasul, isi sufleca manecile si spunea: «si acum la munca». Am fost batut cu palmele, cu pumnii, cu bastonul, cu picioarele… Cu picioarele eram lovit cu precadere cand cadeam jos. si pe jos cadeam de zeci de ori la fiecare sedinta in urma loviturilor de baston date peste cap, peste testicole, in urma infingerii bastonului in abdomen. Pana sa ma pot ridica, ma lovea cu picioarele pe unde apuca. Cu pumnii ma lovea la fata, la ficat. Cateodata ma lovea cu ambele maini impreunate. Cel mai mult m-a lovit peste cap cu bastonul. Mainile mele ajunsesera sa fie complet vinete pana la coate. Ma punea sa intru sub masa si sa ridic masa in cap. Ridicam masa dar foarte putin, pentru ca dansul lovea naprasnic in masa. Mi-a spus sa nu imi fac probleme ca daca o sa mor ma bage intr-o lada si ma trimit acasa." (din manuscrisul cartii "Destin", nepublicata)
Umilit in democratie
Dupa Revolutie si-a cautat dreptatea prin tribunale
La putina vreme dupa cea de-a doua eliberare din puscarie, Teodor Briscan s-a dus la ambasada SUA pentru a obtine o informatie. Pe 22 martie 1988, a fost saltat, inghesuit intr-un Aro si dus la Militie.
"M-au dat jos din masina si mi-au pus catuse la maini. Apoi, colonelul Ontanu Dumitru, m-a apucat de un brat, capitanul Neagu Petre de celalat brat, iar plutonierul Toni era in spatele meu. Ca la un semn, au inceput agresiunile celor trei: cu lovituri peste cap, cu imbranceli in toate directiile, cu injuraturi – pana la etajul unu al cladirii in buzunarul cu batista al pardesiului aparusera 200 de dolari", isi reaminteste acesta.
"Daca ramane in picioare, nu l-ai batut destul"
In biroul colonelului Tudor Stanica a fost batut cu bestialitate, iar la final acesta i s-a adresat capitanului Neagu: "bataie zilnica, iar daca dupa bataie se mai tine pe picioare, inseamna ca nu l-ai batut cat trebuie". Subalternii se conformeaza. Intre 22 martie sI 7 aprile a fost batut cu salbaticie. Este intrebat mereu cu ce drept a trimis scrisori la Europa libera. "O bataie dimineata, a doua bataie seara. Au fost 32 de batai, pentru ca in doua duminici cuprinse in acel interval am fost batut numai dimineata…"
Intr-o incercare disperata, a intrat pentru 24 de zile in greva foamei. Trauma a fost atat de intensa, incat abia dupa un an memoria i-a revenit complet. Alti patru ani dupa eliberare a fost bantuit de cosmaruri in care fostii anchetatori il injunghie, il impusca, ii aplica batai.
Stuful te va face liber
A fost condamnat la doi ani de inchisoare intr-o zi de sambata, 21 mai 1988. In august ajunge in Penitenciarul Rahova, intr-un dormitor mizer, supraaglomerat. Nicolae Ceausescu a decis sa fie desfiintata pentru ca o vedea de la fereastra Casei Republicii. Astfel, in septembrie, Teodor Briscan a ajuns la Penitenciarul Jilava, iar dupa o luna a fost trimis la Fortul 13 Jilava "pentru a fi pus pe cursa".
Inghesuiti ca vitele intr-un vagon de tren aproape fara aer, detinutilor nu li s-a spus destinatia. Cand a pus piciorul pe pamant, la Tulcea, i-au rasunat in urechi urletele lui Neagu: "In Delta, la stuf, acolo o sa-ti ramana oasele." A fost inchis alaturi de detinuti de drept comun: violatori, ucigasi, multi de o violenta rara si cu putina scoala. Meniul era de subzistenta: varza murata fiarta, dimineata, ciorba de fasole si arpacas la pranz, apoi un fel de apa colorata, seara. Baie se facea o data pe saptamana, cateva minute, la comun.
"Ne-am urcat in vagonul nostru – inchisoare – am mers pana la Gherla, unde au coborat cativa locatari, apoi la Cluj, apoi la Aiud, unde au coborat alti indivizi in zeghe, cu treburi pe la inchisoarea de acolo si in sfasit am ajuns la Targu Mures, unde eu cu alti sapte detinuti eram transferati", rememoreaza fostul dizident.
In primavara anului 1989 a ajuns la Jilava, unde a fost convocat la comisia de examinare pentru eliberare conditionata. Verdictul: judecarea cauzei se amana cu opt luni. Educatorul penitenciarului i-a reamintit comisiei faptul ca Brisacan a fost condamnat petru 200 de dolari dar ca nu s-a reeducat suficient sI nici nu a participat la manifestarile culturale dupa cum nu a dat dovada de receptivitate.
"Daca te omoram, primeam un an"
Facut uitat de Securitate, Briscan a intrat in colimatorul unor infractori condamnati la ani grei de puscarie: "Detinutul Chiaunu era un om deosebit de periculos. Intr-o zi, dupa desteptare, probabil s-a scuturat patul si l-am trezit. S-a infuriat, ma tragea cu capul injos sa ma dea cu capul de ciment. Ma tineam cu mainile de pat gata sa-mi rupa mainile. Eu eram cu capul la numai cativa centimetri de asfalt. Dupa ce a renuntat a spus: «Daca te omoram spuneam ca
l-ai injurat pe Ceausescu. Toti ar fi fost martori. Eu nu am putut suporta asa ceva si te-am omorat. As fi primit cel mult un an.»"
Eliberarea sa a venit o data cu Revolutia. Detinutii cei mai violenti au pus stapanirea pe inchsioarea Jilava: "Pe 30 decembrie la geamul camerei in care eram incarcerat si-a facut aparitia colonelul Andrei, loctuitorul comandantului penitenciarului. L-am intrebat: domnule colonel cand voi fi eliberat? Dansul zice – ziele astea. Acum poti sa scri cat vrei la Europa libera. Deci era clar ca se stia – printre conducatori – motivul legal pentru care am fost inchis".
In capitalism ca in comunism
Iesit din inchisoare, Teodor Briscan a sperat ca va fi reabilitat si ca va gasi in democratie intelegerea care i-a lipsit in comunism. Incepand din 1990, timp de opt ani a luptat pentru a dovedi ca a fost inchis din motive politice – in urma unor inscenari – dar toate demersurile sale la Ministerul Justitie, Ministerul de Interne, Inspectoratul General al Politiei, au primit raspunsuri nefavorabile. La Parchetul General a cerut recurs in anulare in mai multe memorii si audiente.
Membrii comisiei Municipale pe legea 118/1990 au refuzat sa il cunoasca personal si au decis ca faptele pentru care a fost judecat nu constituie delicte politice. La Tribunal i-a fost respinsa contestatia, dupa ce instanta a respins toti martorii. Abia la Curtea de Apel Bucuresti s-a constat ca arestarile si condamnarile lui Teodor Briscan au avut caracter politic, hotarand sa i se acorde drepturile prevazute de decretul 118/1990 pentru perioada 21 mai 1987 – 1 ianuarie 1990.
Aceasta reparatie morala a fost posibila abia in 1998.
Adresa
"Tovarase redactor-sef,
Propun sa nu se mai publice telegrame, mesaje, scrisori din tara adresate sefului statului, pentru ca nu intereseaza pe nimeni si nu le citeste nimeni. Macar de ar avea dansul timp si rabdare sa citeasca o mica parte din ele. Pacat de paduri, munca zadarnica, de hartie.
Cand seful statului face vizite de lucru, sa se consemneze faptul in numai cateva randuri, fara poze. La ce foloseste poporului ca-l vede pe tovarasu fotografiat intr-o cultura de floare a soarelui, daca uleiul este de multi ani rationalizat?
Sau fotografiat intr-un grajd de vite. Vitele aveau de ce sa fie multumite ca au fost hranite si tesalate cum rar se intampla. Dar noua la ce ne foloseste, daca produsele lactate sunt niste raritati iar calitatea carnii nu o putem aprecia noi, pentru ca am fi subiectivi.
Mai propun sa nu se publice fotografii de la marile adunari populare pentru ca se vede cat de mult a crescut distanta – in ultimii 20 de ani – intre tribuna oficiala de unde vorbeste presedintele si poporul adus sa-l auda sI sa-l aclame." (scrisoare adresata cotidinaului "Romania libera" la 18 august 1985)
"Opt ani nimeni nu m-a crezut ca sunt detinut politic"
Dupa Revolutie, Teodor Briscan a considerat ca misiunea sa a fost incheiata sI a refuzat sa faca din disidenta sa o carte de vizita care, probabil, i-ar fi putut deschide multe usi. Nu si-a mai dorit decat sa uite. Intr-un exercitiu de exorcizare a traumelor si sechelelor ramase de pe urma batailor, anchetelor, a celor peste doi ani de temnita, a scris intre 1991 sI 1993 un roman autobiografic, inca nepublicat. Pentru redobandirea demnitatii, face demersuri prin tribunale, ministere, pe la diverse comisii si organisme de tot felul. Spera intr-o sentinta prin care incadrarea mincinoasa proclamata de comunisti – detinut de drept comun – sa fie schimbata cu aceea de detinut politic. Dupa numerose usi trantite in nas, demersul sau a avut sorti de izbanda la inceputul anului 1998, cand Curtea de Apel Bucuresti i-a recunoscut meritul de se fi opus regimului Ceausescu. Romanul sau autobiografic, intitulat "Destin" se incheie relatand acest eveniment. Cu numai o saptamana inainte de a plecat pentru trei luni la munca in Occident, Teodor Briscan ne-a acordat un interviu: simplu, direct, fara inflorituri.
Romania libera: Cand ati decis sa iesiti din partid?
Teodor Briscan: Hotararea am luat-o cu mai mult inainte, prin anii ‘70. Eu am primit un apartament cu doua camere si vroaim sa il achit cat mai repede. Ma gandeam, ca mai tarziu ar putea sa mi-l ia. Auzisem de alti oameni care vroiau sa iasa din partid dar nu stiau cum. Unii isi faceau pierdut carnetul de partid. Altii l-au pierdut si a doua oara. Dar nu rezolvau nimic, pentru ca partidul avea multe carnete.
RL: Si atunci?
TB: In toamna lui 1982 am participat la ultima sedinta de partid. A doua zi m-am dus la secretarul de partid de care apartineam cu o hartie in care ceream sa ies din partid. Nu ma consultasem cu nimeni din familie. I-am zis ca de azi nu mai sunt membru al P.C.R… ala a ramas mut. Nu a zis nimic. Pentru ca Electroaparataj era o fabrica mare, au incercat sa ma faca sa ma razgandesc, sa nu se molipseasca si altii. Eu nu si nu. Am motivat ca treburile la noi in tara merg din rau in mai rau, iar partidul a luat-o pe o linie total gresita.
M-au dus la comitetul raional de partid, la comitetul central sa ma lamureasca sa-mi retrag demisia. Eu, nu ! In ianuarie 1983, m-au exclus si in februarie m-au facut muncitor.
RL: Va gandeati ca veti avea probleme in urma demisiei?
TB: Da, dar nu ma gandeam la tortura, la inchisori. Dupa ce am devenit muncitor am facut o cerere la sindicat sa ma apere, dar ei nu au facut nimic. Erau la cheremul partidului. Am fost la Ministerul Industriei, la Comitetul Central, cerand sa revin la locul meu de munca. Eu nu lipsisem, nu intarziaem, nu avusem nicio abatere, de ce sa fiu sanctionat, de ce m-au retrogradat ca simplu muncitor? Le-am zis ca in partid e ca in dragoste, stai o perioada si daca nu iti mai place te poti desparti. Eu am intrat in partid, acum nu mai imi convine si normal vreau sa ies. Am intrat om, vreau sa ies om. Am fost la toate organele sa imi fac dreptate. Nimeni nu m-a bagat in seama. Atunci ceream doar sa ma repuna in drepturi.
"Informatorul a sarit sa ma pupe"
RL: Cum v-a venit ideea de a trimite scrisori?
TB: Din pas in pas. Eu credeam ca macar o parte dintre scrisori ajung la Ceausescu. Credeam ca o scrisoare recomandata nu poate sa fie oprita de secretara sau de altcineva. Cand colo ele ajungeau la Electroaparataj si apoi la Securitate. Scrisorile au fost din ce in ce mai critice. Curand, nu mai ceream sa fiu repus in drepturi. Faceam o critica dura a sistemului socialist. Nu mi-a raspuns nimeni, niciodata. Intre 1983 sI 1986, am trimis vreo 58 de scrisori.
RL: Cum au ajuns scrisorile la Europa libera?
TB: Am avut doua incercari. In octombrie 1984 am vrut sa trimit la Europa libera o singura scrisoare in care enumeram 12 motive pentru care Ceausescu sa nu mai fie reales la urmatorul Congres.
I-am dat-o unui sarb pe care l-am intalnit in piata la Drobeta Turnu-Severin cu rugamintea sa mi-o treaca dincolo. El facea comert de frontiera. L-am si recompensat bine, desi nu il cunosteam. Scrisoarea a ajuns la Securitate. Nu stiu daca el m-a parat sau eu eram urmarit. Am fost amendat. Au venit la mine acasa, au perchezitionat – era pentru prima oara – si mi-au ridicat tot ce era scris in afara de buletin. Copiile pe care le facusem dupa scrisorile trimise unor oficiali de partid, nu le-au gasit. Copiile tot au ajuns la Europa libera dupa vreo doi ani, dar nu am sa spun cine le-a trecut granita. Pe 7 ianuarie 1987, eram la bucatarie si un vecin da buzna in casa si imi zice ca la "Actualitatea romaneasca" se vorbeste de mine.
RL: De ce nu ati reusit sa plecati in SUA?
TB: Cand m-au arestat a treia oara eram in fata ambasadei. Am vazut in dosarul meu de urmarit ca o echipa de filaj trebuia sa informeze Securitatea daca eu intentionez sa ma apropii de ambasada.
Dar eu nu sunt nici la picioarele lui Goma. Nu ma stia lumea pe afara ca pe Ana Blandiana sau Doina Cornea. Eram un necunoscut si nu m-a ajutat nimeni. Am ramas sa trag consecintele.
Eram un naiv. Cand am fost inchis ultima oara oara, in 1988, cu mine in camera a fost bagat un informator. Eu nu stiam praticile astea si m-am destainuit ca, uite, am in casa copii de la scrisori. asta cand a auzit a sarit si m-a imbratisat, m-a pupat de fericire. S-a dus si le-a spus securistilor care au facut imediat o perchezitie.
"Am scris ca sa pot uita"
RL: Ce s-a intamplat dupa Revolutie?
TB: Am vrut sa fiu reabilitat. Am fost la Asociatia fostilor detinuti politici. Nu auzisera de mine. In dosar scria ca am fost inchis pentru valuta si furt din avutul obstesc. M-am dus in audienta la un procuror si asta era tocmai cel care imi facusera rechizitoriu ca sa fiu condamnat inainte de 1989. De la Europa libera mi-au trimis transcrierea emsiunilor despre mine si scrisorile.
Le-am primit in 1993. Cu ele m-am dus la comisia formata pe langa Asociatia fostilor detinuti politici care m-au ignorat. La tribunal, contestatia mi-a fost respinsa. Am ajuns la Curtea de Apel in 1997, tocmai cand Serviciul Roman de Informatii mi-a trimis o hartie prin care confima ca am fost urmarit de Securitate. Dupa doua saptamani de deliberari si opt ani de pus pe drumuri, mi-au dat castig de cauza.
RL: Au vrut sa va convinga sa treceti de partea lor?
TB: La prima si la a doua arestare mi-au promis tot felul de lucruri… Dar mie nu mi-a trecut prin cap sa colaborez… i-am refuzat.
Mie mi-e teama sa spun anumite lucruri pentru ca poate nu-mi aduc aminte bine si nu vreau sa gresesc. Eu am scris imediat dupa Revolutie acea carte – "Destin" ca sa pot apoi uita toate prin cate am trecut. Cu oricine discutam, le ziceam – vorbim de orice numai despre asta nu.
RL: Ati regretat ca ati vorbit inainte de 89?
TB: Nu, niciodata. Spuneau unii ca pentru ce am facut-o? si eu le spuneam ca nu totdeauna cei care lupta in razboi sunt cei care iau laurii. Eu mi-am facut datoria asa cum am considerat ca trebuie. Nu regret absolut deloc.
RL: Credeti ca gestul de a protesta a fost inutil?
TB: Nu. Mi-a spus cineva – cu o floare nu se face primavara. Nu se face, dar daca in toiul iernii vezi o floare, e o speranta de viata, iti da un imbold sa lupti. Poate am dat curaj si altora.
RL: De ce nu ati devenit mai vizibil dupa 89 cum s-a intamplat cu alti dizidenti?
TB: Nu m-am gandit si nu regret. Eu nu am fost in viata mea, in comunism, la o statiune de odihna decat pe cont propriu. Din 98 am drept la concedii gratuite la statiuni, dar nu m-am dus. Dupa decembrie 1989 nu am mai vrut sa vorbesc pentru ca rolul meu s-a incheiat. Ce sa spun – am fost ciomagit, bagati-ma in seama? Cum sa faca asta?
"Am scris despre lucruri atat de banale…"
Dupa ani de zile de tacere autoimpusa, Teodor Briscan spune ca toate intamplarile negre din viata lui nu sunt urmarea unor acte de eroism, ci reactii firesti, aproape automatisme.
"Eu am avut curajul «nebun» de a scrie despre lipsurile in care se zbatea poporul roman, in timpul dictaturii comuniste. Am scris in acele scrisori despre niste lucruri atat de banale incat iti vine sa te intrebi de ce le-am mai scris din moment ce le stia toata lumea. Toate lucrurile pe care le-am scris, par atat de banale tocmai pentru ca erau necesare in fiecare zi, erau atat de vitale incat nu ar fi trebuit sa lipseasca din viata noastra zilnica, pentru a duce un trai decent. Prin acele scrisori banale eu am facut un apel general la ratiune atat pentru conducatori cat si pentru condusI; am dat un semnal de avertisment, am dat o lupta solitara pentru democratie", scria fostul disident la 16 mai 1993.
