Vara nu este numai anotimpul distracţiilor şi al vacanţelor, al cluburilor de noapte şi al plajelor încinse, al femeilor dezbrăcate şi al bărbaţilor aţâţaţi. Vara este şi intervalul unor mari sărbători, Apostolii, prima, apoi Sfântul Ilie, Transfigurarea şi Adormirea. Sunt sărbători care aduc lumină toridului anotimp altfel întunecat de caniculă. Dacă mai punem la socoteală Sânzienele şi, în funcţie de data Paştelui, Rusaliile, atunci vedem că vara sufletul omului este teribil de solicitat şi nu lâncezeşte.
Vara aceasta la Palatul Mogoşoaia a fost deschisă o retrospectivă a excepţionalului artist care a fost Vasile Gorduz, expoziţie realizată prin grija soţiei sale, doamna Silvia Radu, şi a tuturor celor care l-au iubit şi-l iubesc pe artist. Am mai scris despre arta lui, aflată deasupra timpului, biruitoare în duh şi în veşnicie. De aceea nu am nici un chef să mă repet. Şi nu aş fi făcut această însemnare dacă ochii nu mi-ar fi rămas lipiţi de marea capodoperă a lui Gorduz, care întrece şi chipul lui Eminescu, şi al lui Ţuţea, şi al imperatorului Traian, este vorba de Pasărea lui smerită, la antipodul tuturor viziunilor clasice despre zbor şi înaripare.
Prin tot ce a făcut Vasile Gorduz, deşi ataşat de solaritate, a mers în răspăr spre un univers anterior clasicităţii greco-romane. El a înotat împotriva curentului, spre ceţuri depărtate, etrusce ori chiar pelasge, reprezentând o lume a nevăzutului, a informalului, a ceea ce se află deci deasupra formelor cu care sărmanii noştri ochi sunt obişnuiţi. Mai sunt ceva zile până la sărbătoarea marelui prooroc Ilie Tezviteanul, dar dacă acela ar fi avut darul reprezentării plastice de bună seamă că ar fi lucrat ca Vasile Gorduz. Spunând aceasta scot în evidenţă dimensiunea profetică a artei aceluia care pleca dintre noi în urmă cu doi ani şi jumătate. Pasărea lui Gorduz, cu gâtul aplecat, coborâtă în sine, este imaginea sihastrului care atinge prin nevoinţa sa cel mai înalt nivel al arderii tuturor limitelor. Asistăm la o formă dureroasă de înrădăcinare într-un pământ care e totuna cu cerul. Artistul se îndreaptă astfel spre o lume a viitorului când ori vom fi toţi sfinţi, ori ne vom canibaliza fără nici o speranţă.
Acum e acum.
