20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportAtletismLumea libera este in pericol

Lumea libera este in pericol

Este in pericol din cauza viitoarelor alegeri prezidentiale din Statele Unite, liderul pe plan mondial, economic si politic, in acelasi timp aparatorul drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului in "lumea libera" dar si in tari in care acestea sunt incalcate grosolan, fortele interne fiind incapabile sa faca fata adversarilor democratiei, in primul rand terorismul. Insa si S.U.A. au fost, dupa cum se stie, obiectul atacului terorist de mari proportii din 11 septembrie 2001, pus la cale de organizatia Al-Qaida, cu ramificatii in intreaga lume, condusa de un musulman fundamentalist, putred de bogat si nebun, ce se ascunde prin grotele din Afganistan, la limita cu frontiera permeabila a Pakistanului.

 

Pericolul pentru "lumea libera" a viitoarelor alegeri din S.U.A. consta in faptul ca democratii, candidati pentru Casa Alba, cer, in propaganda lor electorala, retragerea trupelor americane din Irak si Afganistan, ceea ce ar conduce la transformarea celor doua tari in state musulmane fundamentaliste si la o victorie a terorismului care, alaturi de Iran, vor detine arme nucleare cu sprijinul "neprecupetit" a lui Putin.

 

Pericolul pentru "lumea libera" a viitoarelor alegeri din S.U.A. consta in faptul ca cei opt ani ai administratiei Bush i-au erodat pe republicani iar venirea la putere a unuia dintre candidatii democrati, precum Hillary Clinton sau Barak Obama, ar fi o catastrofa atat pentru S.U.A. cat si pentru intreaga "lume libera", odata ce "calul de bataie" in discursul lor electoral este retragerea trupelor americane din zonele de conflict.

 

Se va repeta situatia, cu decenii in urma a rusinoasei retrageri americane din Vietnam, cu consecinta unui genocid comunist? Ce a realizat atunci celebrul Henry Kissinger (republican)? Dupa o discutie de cateva saptamani despre cum sa fie masa (patrata sau rotunda) a negocierilor de la Paris cu reprezentantul Vietcongului, s-a incheiat un acord de retragere a trupelor americane din Vietnam. "Succesul" lui Kissinger de atunci a fost o invadare rapida a Saigonului de catre comunisti, cu luare de prizonieri, ca si cand razboiul nu s-ar fi incheiat (unii nu s-au mai vazut acasa niciodata) si salvarea ultimilor cetateni americani, cu elicopterele de pe acoperisul ambasadei. Dar cele petrecute atunci au avut o consecinta si mai grava, de-a dreptul criminala: genocidul din Cambodgia, a regimului Pol Pot, ajuns la putere, cu sprijinul vietnamezilor comunisti.

 

In casus belli, decizia in orice stat democratic este luata de factorii politici iar militarii sunt pusi sa o execute. Dar acestia din urma trebuie lasati sa actioneze dupa cum cred de cuviinta iar in conceptia militara un razboi trebuie dus pana la infrangerea inamicului si sa nu li se interpuna civilii, asa zisii "luptatori pentru pace" (si pe vremea lui Stalin U.R.S.S. "lupta pentru pace"), printre care, in cazul S.U.A. diverse vedete hollywoodiene, rapace deci usor stipendiabile.

 

Decizia administratiei George W. Bush de a ataca Irakul, dupa cele petrecute in S.U.A. la 11 septembrie 2001, a fost poate gresita, din cauza, printre altele, si unor informatii eronate ale serviciilor secrete. Totusi o dictatura salbatica in Irak, care reprezinta si una din cele mai bogate surse de petrol, a fost lichidata iar criminalul Sadam si acolitii sai au fost judecati si executati. Nu de americani, ci de noile instante judecatoresti irakiene.

 

Retragerea trupelor S.U.A. si a aliatelor acestora sub motiv ca tot mor militari in urma atacurilor kamikadze (numarul anual al victimelor este mai mic decat al celor "de acasa" in urma accidentelor rutiere si aviatice), atentate in spatele carora se ascunde Al-Qaida si Iranul, ar fi o catastrofa, cu consecinte incalculabile pentru intreaga lume.

 

Presedintele Bush, spre deosebire de Nixon si Kissinger, desi se afla la sfarsitul mandatului sau, ramane insa ferm pe pozitie, nu se lasa intimidat, nici santajat, de discursurile electorale demagogice ale democratilor, avand drept protagonisti pe Hillary Clinton si Barak Obama, deocamdata in faza "alegerilor primare". In cazul in care republicanii nu vor recuceri Casa Alba, cu atat mai mult cu cat nu au un candidat cu mare impact asupra alegatorilor, mai exista o sansa pentru S.U.A.  si intreaga "lume libera". Ca un eventual presedinte democrat, odata instalat sa o lase mai moale cu promisiunile din timpul campaniei  electorale si sa invinga ratiunea. In caz contrar, pana la catastrofa incalzirii planetei pe care o vor trai generatiile urmatoare o sa ne manance, pe toti cei de azi, musulmanii radicali, teroristii si asasinii din Irak, Iran, Afganistan si celulele Al-Qaida din intreaga lume. Fereasca Dumnezeu!

Cele mai citite

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...

CSA Steaua, campioană naţională la polo feminin

CSA Steaua Bucureşti a câştigat din punct de vedere matematic al şaptelea său titlu de campioană naţională la polo pe apă feminin, după ce...

România, a doua cea mai rapidă evoluție economică din UE, după Polonia

În ultimele două decenii nivelul PIB-ului per capita a crescut puternic în majoritatea țărilor care au aderat la UE (2004-primul val, 2007-al doilea val...
Ultima oră
Pe aceeași temă