Limbile clasice, exmatriculate

Într-o întâlnire cu un tânăr discipol, Constantin Noica l-a apostrofat pentru necunoaşterea limbilor clasice: Cum te rabdă inima? Cum te rabdă inima, repet, să nu mergi la ei acasă, să-l citeşti în original pe Platon?! În spiritul celor de mai sus, ne întrebăm: cum ne rabdă inima să îngropăm studiile de latină şi greacă veche?

Limbile clasice, la­tina şi greaca ve­che, se studiază din ce în ce mai puţin în liceele româneşti – asistăm la un adevărat război de hărţuire curricular. Greaca veche îşi găseşte loc doar în programele seminarelor teologice, iar profilul umanist al liceelor teoretice păstrează, încă, o oră de latină pe săptămână (două ore doar la clasa a XI-a). Acestea sunt prevăzute ca obligatorii în curriculum diferenţiat – cel care reglează ponderea materiilor pentru fiecare specialitate. Există posibilitatea suplimentării numărului de ore prin curriculum la decizia şcolii: profesorul propune câte un opţional, care trebuie aprobat de director şi de consiliul administrativ.

În acest an, latina a fost exclusă dintre probele posi­bile de bacalaureat. Deşi elevii de la profilul umanist au teză la această materie, în acest moment la proba „specifică profilului” îşi pot alege geografie sau ştiinţe socio-umane. Cât de specifice sunt aceste materii spe­cia­lizării filologie? De ce acum sunt considerate specifice, iar în anii trecuţi erau la alegere din „celelalte ma­terii”, în vreme ce „specifice” erau considerate limbile străine, moderne şi clasice?

Profesorii de latină din ţară au depus, la finalul anului trecut, un memoriu către Ministerul Educaţiei, sesi­ zând inconsecvenţele de încadrare a disciplinei lor în sistemul educaţional româ­nesc. Cererea acestora de a se reprimi latina între probele posibile de bacalaureat a primit un răspuns sec: cum că examenul se desfăşoară în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 97/2009 şi că cererea lor a fost reţinută…

Proiectul elaborat sub ministeriatul lui Daniel Funeriu prevede trecerea latinei în curriculum la decizia şcolii. Cu alte cuvinte, din obligatorie, latina devine opţională. Aici este şi problema: nu este opţiu­nea elevului, ci a direcţiunii liceului. Dacă profesorul de latină nu este agreat de director, este un bun prilej de a i se face vânt. Dacă direcţiunea are de completat catedrele membrilor consiliului administrativ (se întâmplă adesea), elevul este privat de latină.

O problemă spinoasă

Specializarea Filologie clasică, incluzând Limba şi literatura latină şi Limba şi literatura greacă veche, nu mai există în stare pură decât la Universitatea din Bucureşti, în cadrul Facul­tăţii de Limbi şi Literaturi Străine. În toate celelalte centre din ţară, această combinaţie nu este disponibilă studenţilor. Aceştia sunt nevoiţi fie să aleagă între latină şi greacă veche, fie să înghesuie în timpul alocat unei singure discipline amân­două limbile, ceea ce, indubi­tabil, afectează şi calitatea stu­diului. S-a ajuns aici din cauza standardizării secţiilor: o secţie nu poate exista fără un număr de studenţi care să ocupe un anumit număr de locuri pentru a se justifica plata unui număr de profesori. Desigur, locurile cu taxă au rolul lor în ecuaţia (economică) de mai sus. Nu s-a înţeles însă că nu poţi folosi aceeaşi măsură şi pentru facul­tăţile cu profil economic, şi pentru cele umaniste, că inves­tiţia în calitate poate contraveni „cantităţilor” obişnuite.

Filologia clasică este o spe­cializare de lux, pe care trebuie să avem boieria de a o susţine în continuare, din multele motive pe care le vom enumera mai jos. Cursuri de latină mai sunt oferite studenţilor de la facultăţile de Istorie şi Teologie. La Teologia Ortodoxă, însă, s-a renunţat la secţiile filologice.

Paranteză europeană. În cele mai multe ţări europene, latina este o materie opţională. În ţările care vorbesc limbi roma­nice, însă, latina este temeinic şi obligatoriu studiată. În Italia şi Spania, cel puţin, latina este prezentă în rândul disciplinelor obligatorii. În Grecia, Ungaria, Serbia, Croaţia, latina este iarăşi materie obligatorie. În Germania este a treia limbă cunoscută de populaţie! Un certificat care atestă cunoştinţele de latină este necesar pentru ca studentul să poată urma anumite cursuri, de drept de pildă.

La nivel universitar, secţiile de Filologie clasică sunt numeroase în fiecare ţară. Aproape toate facultăţile cu specific umanist au secţie de Filologie clasică.

Ne mai salvează entuziasmul

Studiul clasicelor, descurajat constant de autorităţi, rezistă însă prin munca unor entuziaşti. Olimpicii români au obţinut aproape în fiecare an premii la concursurile internaţionale, Certamen Ciceronianum Arpi­nas, Certamen Ovidianum şi Certamen Horatianum, deşi concurează cu elevi occidentali cărora şcoala le oferă o instrucţie mult mai consistentă în acest domeniu.

O mână de profesori inimoşi din Bucureşti organi­zează în fiecare an Antic Fest, un festival dedicat teatrului antic. În speranţa că acesta va deveni un festival naţional, organi­zatorii au permis selectarea unor piese scrise nu doar în Antichitate, ci şi moderne sau contemporane, atâta timp cât au legătură cu cultura clasică. Într-un oraş pe care mulţi nu ştiu să-l situeze pe hartă, Moineşti (Ba­cău), pro­fe­soara de latină Cris­tina Popescu editează de opt ani o revistă de cultură clasică pe care o împarte gratuit olimpi­cilor. Revista „Itinera”, finanţată când din buzunarul propriu, când graţie unor sponsori, conţine articole de cea mai bună calitate, redac­tate de oameni pasionaţi, de la elevi la profesori universitari din ţară, ba chiar şi din străi­nătate. De ce să păstrăm totuşi studiile clasice, într-o programă şi-aşa mult prea aglomerată?! Pentru că vorbim o limbă romanică foarte apropiată, gramatical, de limba latină, o limbă care este stâlcită la tot pasul.

Pentru că toate limbajele de specialitate sunt înţesate de cuvinte de origine greco-latină. Pentru că texte fundamentale ale culturii occidentale – sacre, filosofice, istorice, ştiinţifice – au fost scrise în aceste limbi şi este necesară retraducerea lor în fiecare generaţie. Pentru că multe din aceste texte nici nu au fost vreodată traduse în româ­neşte. Pentru că istoria noastră medievală e încă neclară, în vreme ce zeci de mii (!!) de docu­mente zac fără a fi studiate prin biblioteci şi arhive. Pentru că latina reprezintă matematica studiilor filologice, având un rol formator de necontestat. Odată însuşită, orice limbă modernă devine mai uşor de învăţat, chiar şi limbile neromanice. Pentru cultura generală. Pentru că scrierile latine şi greceşti au un înalt standard stilistic, estetic, pe care nu l-am egalat nicicând. Pentru un dialog onorabil, iar nu oligofren, cu confraţii din „lumea civilizată”. Pentru că valorile europene fără de care nu ne putem închipui viaţa între care libertatea de gândire, democraţia, preţuirea omului – sunt inseparabile de limbile care le-au produs. Pentru că limbile clasice te învaţă să gândeşti cu capul tău – cam ăsta ar fi rezumatul întregii culturi antice.

Limba şi mentalitatea se află în strânsă legătură, nu-i de mirare că directivele NKVD prevedeau eliminarea cu desăvârşire a studiilor clasice. Iată că astăzi ignoranţa şi dezinteresul ne conduc pe acelaşi drum.