Mijlocul postului este marcat de doua duminici semnificative, foarte inrudite intre ele. Este vorba de duminica Sfintei Cruci si de cea a lui Ioan Scararul. Evident, tot postul are perfecta corerenta iar duminicile, asa cum sunt ele insiruite, nu sunt puse la intamplare. Dar simbolismul crucii si al scarii este atat de puternic incat merita sa zabovim asupra lui.
Dl Florin Mihaescu, un avizat cunoscator, mi-a atras de curand atentia discutand pe marginea studiilor sale in domeniu, ca orice cruce este o scara si orice scara este o cruce, vrand in acest fel sa evidentieze raportul intim dintre aceste doua elemente cu sens duhovnicesc in functie de care, constient sau nu, pana la urma traim. Chiar si cei mai necredinciosi dintre noi macar o data in viata si-au facut cruce sau recunosc ca la un moment dat s-au aflat in fata unei rascruci, cu alte cuvinte au avut de ales intre doua variante si au ales ce li s-a parut mai avantajos. Asadar a intervenit liberul arbitru si i-a facut sa aleaga. Drumul vietii nu este linear si periodic, poate chiar atunci cand ne credem cel mai linistiti, apar strangulari sau innodari care trebuie rezolvate (deznodate) prin alegere sau asumare. Crucea face trecerea de la deliberare la asumare. Rascrucea este situata in plan orizontal, dar verticalizand devine cruce. Alegem dintre doua variante, stanga sau dreapta, in realitate ne asumam drumul vertical, fie acesta in sus sau in jos, deoarece, ceea ce nu prea se spune, crucea nu numai urca, dar si coboara. Astfel, alaturi de simbolismul crucii avem si simbolismul scarii. Prin cruce ne crucificam, prin scara ne inscaram. Crucificarea fixeaza si face sacru.
Inscararea aduce suisul sau coborasul, o suma de trepte care fie ca merg intr-un sens ascendent sau descendent il obliga pe om sa-si asume o conditie diferita de cea anterioara. Lumea contemporana evita atat crucea cat si scara. Simte ca acestea determina o conditie modificata a umanului, un altceva care poate sa insemne transfigurare sau desfigurare. Postul ne schimba la fata tocmai prin aceea ca la mijlocul sau aduce in viata noastra rascrucea si inscararea. Finalul apoteotic al mortii si invierii e cu atat mai semnificativ. Un om care n-a urcat sau n-a coborat nu e om. Adica nu-l are pe Hristos in el. Pe cruce Domnul urca si coboara in acelasi timp. Acesta e marele mister al rastignirii.
P.S. Semnalam cu acest prilej aparitia unui nou numar din revista Rost, dedicata lui Gheorghe Stanescu, marturisitorul, despre care in mod sigur putini au auzit. S-a nascut in Constanta in 1926. In 1949 este judecat in lipsa si condamnat la cinci ani pentru apartenenta la o organizatie anticomunista. Prins in 1952 trece prin inchisorile Constanta, Peninsula Valea Neagra, Aiud, mina Cavnic, Gherla, Jilava, Iasi. Dupa eliberare a lucrat ca simplu tehnician in constructii. In 1990 a vorbit in balconul Pietii Universitatii, fiind de atunci unul dintre cei putini care nu s-au dezis de crezul generatiei sale. A infiintat in 1994 Filiala din Rm. Valcea a Fundatiei Memoria al carei presedinte a si fost. A trecut la cele vesnice in 2003.
