Există o propoziție care mă înfurie mai mult decât toate celelalte: „Faceți economie la energie.” A devenit un obicei periculos în ultima vreme, să recomanzi economie celor care au rămas deja fără economii.
Ni se cere să stingem becul într-o țară care produce energie. Ni se cere să închidem aerul condiționat, în timp ce asfaltul se topește sub tălpi. Ni se spune să mutăm consumul la alte ore, ca și cum problema ar fi frigiderul meu, nu incapacitatea statului de a-și ține propriul sistem în picioare. Îmi imaginez România ca pe o familie care are o livadă uriașă, dar își trimite copiii la culcare flămânzi, explicându-le că trebuie să economisească mere.
Și nu pot să nu mă întreb: când am ajuns să ni se pară normal?
În ultimii ani ni s-a spus că vom avea independență energetică. Marea Neagră va schimba jocul. Reactoarele nucleare vor asigura viitorul. Regenerabilele vor exploda. Investițiile istorice sunt pe drum. Iar astăzi, în plină vară, când un reactor este oprit și Dunărea scade, soluția oficială este aceeași pe care o găseai acum cincizeci de ani, în vremurile penuriei: stinge lumina.
Nu pot să nu observ ironia. Statul care ani întregi a risipit bani publici, ne predă acum lecții despre economie. Da, nu Bolojan a adus seceta. Între noi fie vorba, nici nu știu ce mai caută la cârma unui guvern demis. Instituțiile care au luminat clădiri goale, au climatizat birouri aproape pustii și au întreținut un aparat administrativ supradimensionat descoperă, brusc, virtuțile austerității energetice.
Iar cetățeanul este invitat, din nou, să fie eroul. Românul trebuie să salveze sistemul. Cu becul lui. Cu aerul lui condiționat. Cu încărcătorul lui de telefon. Ce eficient transfer al responsabilității, nu? Nu se mai vorbește despre investițiile întârziate, proiectele blocate ani întregi, despre birocrație, despre incapacitatea de a anticipa o criză care se vedea venind.
Se vorbește despre mine. Despre tine și becul tău sau mașina ta de spălat. Despre cât consumăm noi. Este incredibil cât de ușor poate fi mutată vina de pe un sistem întreg pe un întrerupător.
Nu contest apelul la solidaritate. În situații excepționale, oamenii pot face sacrificii. Le-au făcut în pandemie. Le-au făcut în crize economice. Le-au făcut ori de câte ori a fost nevoie. Dar solidaritatea nu poate deveni substitut pentru competență.
Dacă fiecare român stinge un bec, este un gest de responsabilitate. Dacă un stat întreg ajunge să depindă de acel bec stins, este un eșec.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
