Un studiu al unei perioade din istoria romanilor prin prisma unui destin e cartea "Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu si regimul sau.1940-1944", de Dennis Deletant (2006, traducere in romana Delia Razdolescu, Humanitas, 2008). Cartea se adreseaza, fireste, in primul rand specialistilor. Nu e o lectura usoara, prezinta datele combinand criteriile cronologic si tematic, cu reveniri, explicatii, note, precizari, extrase din documente oficiale, ori chiar documente prezentate integral, si schiteaza tablouri asumand existenta unui fond aperceptiv ce nu e la indemana tuturor. Totusi, fiecare culege cate ceva din aceste pagini si de aceea merita parcurse. Poti gasi in carte date despre intalnirea a doua personalitati care au marcat epoca lor. Antonescu-omul e o fictiune pe care fiecare si-o construieste azi dupa capacitatile lui. Daca esti interesat de Antonescu-omul de stat il poti afla din consemnarea contextului mostenit din regimul anterior, asa cum apare in documente, in opiniile si luarile de pozitie ale unor personalitati publice ale vremii – rege, ministri, ambasadori, sefi de state, comandanti militari romani si straini, lideri de partide – ,din conturarea atitudinii lui in politica militara interna si externa si, in sfarsit, din ultimele sale discursuri. Perioada dinaintea regimului antonescian e surprinsa in aspecte ca: situatia socio-economica a Romaniei ("fatada" – "institutii publice copiate dupa model occidental", realitatea – guverne aservite intereselor patronatelor), Garda de Fier exploatand ineficace falimentul PNL si PNT (figuri precum Capitanul, Ion Mota, Horia Sima) si anuntand derapaje (vendeta, setea de putere), dictatura regala (Carol al II-lea si frica-parghie de control), Dictatul de la Viena ca o circumstanta agravanta in formarea opiniei publice internationale despre Romania (prin acceptarea sa neconditionata), abdicarea Regelui in favoarea fiului sau Mihai. O propozitie sintetizatoare, aprecierea autorului: "Ion Antonescu a ajuns la putere intr-un vid, mostenind o situatie ce nu fusese creata de el". Perioada regimului antonescian e impartita in doua etape, cu problematica antisemitismului tratata si separat. Prima e etapa Statului National Legionar (Antonescu conducator al statului roman prin decret al Regelui Mihai, "gardificarea" administratiei, conflictele cu Horia Sima, asasinate celebre, primele intalniri Antonescu-Hitler). O fraza cheie: "N-am avut alta cale sa ma adresez Neamului decat prin ceea ce Neamul imi oferea atunci, adica prin Miscarea Legionara". A doua e etapa dictaturii militare si a razboiului (decretul ca emblema, lagarul ca instrument, organizarea armatei, alte intalniri cu Hitler, razboiul cu rusii vazut ca razboi sfant, tatonarile politicienilor de pace cu Aliatii dupa prima infrangere semnificativa a armatelor romane si germane, ruptura cu Maniu care sprijinea intentiile pacificatoare ale Regelui, planuirea loviturii de stat, angrenarea comunistilor , alta intalnire cu Fuhrerul, ofensiva rusa, audienta la Rege, arestarea, predarea catre rusi, tentativa de sinucidere, procesul-din nou in tara, condamnarea la moarte, pentru "crime de razboi si dezastrul tarii", apeluri la clementa, recomandarea comunistilor de respingere a cererii de gratiere, executia, legenda). Enunturi clarificatoare: "Sunt aliat al Reichului impotriva Rusiei, neutru in conflictul Marea Britanie-Germania, sustin America impotriva japonezilor", apoi "Eu n-am fost neamtofil si nu voi fi in viata mea", mai tarziu: "Popoarele, in tot timpul si peste tot, au fost ingrate".
Explicatia autorului: "Verdictul contemporanilor nu insemna nimic pentru el, singura judecata valabila pentru el era cea a posteritatii". Posteritatea are minima datorie, atunci cand se angajeaza in verdicte privind fascismul, de a se informa. La fel ca in cazul verdictelor asupra marxismului. Azi insa unii-l condamna pe Antonescu fara a sti cine a fost la fel cum altii il critica pe Marx fara a-l fi citit.
