"Iar timpul creste-n in urma mea, ma-ntunec…"
Care sunt diferitele interpretari acordate "revolutiei" din decembrie 1989? Am pus intentionat intre ghilimele termenul revolutie, nu pentru ca nu as crede in realitatea revolutiei romane, ci pentru ca analistii si interpretii politologi dar nu numai ai evenimentelor din decembrie 1989 in Romania au pus-o adesea sub semnul intrebarii, decretand-o a fi o revolutie (lista calificativelor este extrem de ampla si nuantata) uzurpata, deturnata, avortata, furata, rapita, confiscata, manipulata, reciclata, ratata, tradata, profanata, desacralizata, trucata, machiata, cosmetizata, poluata, umbrita, teleghidata, regizata, impurificata, pulverizata, controversata, omorata, asasinata, impuscata, masluita, acaparata, abandonata, neterminata, nedefinitivata, alterata, dubioasa, ambigua, incalcita etc. O revolutie acuzata a fi avut multe componente de show, de aici alte formule care i-au fost aplicate precum: revolutie de opereta, revolutie-farsa, revolutie-spectacol, piesa de teatru, tele-revolutie, mascarada, parodie, cacealma, caricatura etc. Exista si alti termeni inventivi: Timothy Garton Ash vorbeste despre refolutiile (revolutie si reforma) din 1989 in fostele tari comuniste, fara sa includa si Romania intre acestea (intrucat revolutia romana i se pare confuza), iar un carcotas precum eseistul Luca Pitu utilizeaza termenul lovilutie pentru a indica amestecul de revolutie si lovitura de stat, hibrid pe marginea caruia s-a glosat contrapunctic in literatura de specialitate si nu numai aparuta in postcomunismul romanesc; exceptiv am intalnit si termenul lovitutie, folosit in acelasi sens ca si cel de lovilutie. Istoricii romani s-au ferit sa scrie pripit o sinteza asupra revolutiei, considerand ca o explicatie globala a evenimentelor si incercarea de a stabili adevarul integral constituie intreprinderi hazardate, singura acceptabila fiind discutarea ipotezelor asupra revolutiei.
In orice caz exista trei abordari legate de evenimentele din decembrie 1989: 1. interpretii revolutiei pure (puristii, adica; acestia sunt de doua tipuri – puristii revolutionari ei insisi, aflati in miezul evenimentelor, si puristii oportunisti, aflati in straturile Puterii politice decembriste si postdecembriste, carora le convine ipoteza revolutiei pur si simplu; dar exista analisti independenti de cele doua tabere care intra in aceasta tagma); 2. interpretii ipotezei complotului – a. extern (decreteaza in decembrie 1989 o oculta straina); b. intern (decreteaza in decembrie 1989 un puci, o lovitura de stat autohtona), 3. interpretii care decreteaza un cocteil, un hibrid de revolutie si lovitura interna de palat ori complot extern. Nu intotdeauna aceasta clasificare va putea fi mentinuta intre limitele precizate mai sus: exista, de pilda, cazuri cand puristii crediteaza, pe langa revolutia propriu-zisa, existenta unor diversiuni si a unor eminente cenusii care au speculat si stimulat evenimentele, chiar daca prin asemenea actiuni nu a fost invalidata revolutia. Sau exista marturisitori care, intr-o prima analiza sustin o teorie, ca intr-o analiza ulterioara sa isi nuanteze altfel opinia sau chiar sa si-o schimbe. Nuantele sunt extrem de labile in anumite cazuri, intre puristi si partizanii tezei hibride, dar si intre sustinatorii teoriei conspiatiei si partizanii tezei hibride. O ruptura evidenta exista doar intre puristi si sustinatorii teoriei conspiratiei, adica intre cele doua extreme. Cum fiecare analist al evenimentelor si fiecare marturisitor are (sau nu) demonstratia sa, multe detalii, idei si chiar concepte (formule, termeni) se vor repeta vrand-nevrand.
(din volumul "Decembrie ’89, deconstructia unei revolutii", Editura Polirom)
