Philip Roth este faimos pentru romanele sale extravagante, iar microromanul Sanul (aparut la Editura Polirom, in 2006, in traducerea Alexandrei Coliban-Petre) nu face exceptie de la regula. Cartea debuteaza cu povestea unui barbat care, brusc, se simte invadat de boala voluptuoasa a unei senzualitati neingradite, in care tactilitatea are rol primar, orgasmatic, si in care actul sexual (zvarcolitor si agitat) este secondat de o placere pana la lacrimi. David Kepesh, eroul cartii, isi asalteaza iubita ca un sugar si, in acelasi timp, ca un caine, atingand si muscand orice ar putea fi atins si muscat: nu avem de-a face, insa, cu un carnasier violent, ci cu unul lasciv! In viata acestui barbat fericit sexual intervine, insa, o metamorfoza corporala nemaiauzita si nemaivazuta, in anul 1971 (dupa cum ni se precizeaza cu aplomb autoironic): el se preschimba intr-un san (da, san!) urias. Fenomenul este descris medical ca o "catastrofa endocrinopatica" sau "explozie hermafroditica de cromozomi".Un barbat metamorfozat intr-o glanda mamara, un mic dirijabil uman, spongios, de cateva zeci de kilograme, devenit "san de mamifer feminin"! O anomalie, un monstru, un accident hormonal! Detaliile fizice frisoneaza sau amuza, dar cu siguranta starnesc o curiozitate morbida.
Celelalte organe i s-au atrofiat, pentru a lasa glanda mamara sa infloreasca neomeneste si sa domine. Kepesh a devenit monstruos si anti-barbat; dar nici femeie nu este, intrucat nu s-a pomenit vreodata o femeie preschimbata intr-o imensa glanda mamara! Studiat intr-un salon-laborator anume amenajat pentru ciudatenia umana care este, homunculul spontan este un animal cu cerebru, dar dependent de medicii sai. Spiritul caustic al lui Roth este ambiguu in culisele povestii care ni se relateaza: trebuia, oare, barbatul lasciv de odinioara sa plateasca pentru senzualitatea lui neobisnuita?
Neomul este un soi de bulb, de corp rotund, vulnerabil la orice fel de atingere, hranit intravenos. Dar, chiar si in acest stadiu de amorf mamar, descopera excitatia si voluptatea. Este o masa de carne atarnand in doua hamuri si un hamac, o vietate a carei viata are trei momente limpede schitate: spalatul cu masaj (excitant si afrodisiac), hranirea si somnul. Kepesh este un balon fara picioare: nu mai poate merge, dar, cine stie, ar putea sa se rostogoleasca! Creierul, insa, ii functioneaza perfect omeneste, rational, lucid: profesorul David Kepesh, autopreschimbat in san, mediteaza tensionat la absurdul vietii si la "responsabilitatea lui intelectuala" fata de metamorfoza sa. Cum reactioneaza ceilalti la ciudata preschimbare? Tatal se comporta simplu si intelept; prietenul rasat si intelectual hohoteste fara limite; iubita este disperata si patetica. Kepesh ravneste ca ea sa se preschimbe intr-un penis, dat fiind ca rolurile lor sexuale s-au inversat: acest lucru nu se va intampla, dar vietatea va gasi, pana la urma o alta forma aiuritoare de copulatie. Principala ravna fantasmatica a personajului este ca mamelonul sanului in care s-a metamorfozat sa devina el insusi un falus acceptat de iubita sa ori de alte femei din jur.
Incurcate sunt caile Domnului si, dincolo de acestea, incurcate sunt si caile trupului, s-ar putea spune! Dupa lectura unui roman scelerat precum Portnoy’s Complaint, microromanul acesta de buzunar al lui Philip Roth este la fel de naucitor, chiar daca in alt sens. Odinioara, gelos pe pieptul abundent al iubitei sale, Kepesh isi dorise sa fie dotat cu sani. Ca intr-un basm grotesc, dorinta i se implineste, dar intr-un fel excesiv si extravagant, facandu-l sa-si piarda forma umana.Barbatul-san are parte si de o criza religioasa: el se inchipuie a fi inauntrul unei formule de tipul la vida es sueño si isi califica metamorfoza drept perceptia unui dement la ospiciu. Justificarea nebuniei sale este urmatoarea: ca profesor de literatura, adipos de la atata livresc, banuieste ca lectura si predarea ritualica in fata studentilor a nuvelelor Metamorfoza de Kafka si Nasul de Gogol i-au stimulat nebunia. Nu sunt de lepadat, ca posibile influente, nici preschimbarile pe care le sufera Gulliver in calatoriile sale. Kepesh este obstinat sa creada in dementa sa doar intrucat refuza sa accepte ca s-a preschimbat intr-o glanda mamara!
Dar de ce s-a metamorfozat tocmai intr-un san?, aceasta-i chestiunea hamletiana care il macina pe eroul nostru. De ce paranoia si absurdul corpului sau nu l-au preschimbat intr-un alt organ? "De ce aceasta identificare primitiva cu obiectul de frunte al veneratiei infantile?" se interogheaza personajul. Are trecutul vreo vina? Au himerele vreo culpa? Nu cumva eroul a citit prea multe celebre metamorfoze livresti? "Am transformat cuvantul in carne… Am ajuns mai Kafka decat Kafka", banuieste moralizator David Kepesh.
Finalul romanului nu este revelatoriu (iar aceasta este o scadere a acestei cartulii atat de exotice si amuzante): personajul isi doreste evadarea din spital si cultivarea in libertate a unui exhibitionism sexual in care sa coopteze felurite ipostaze feminine apte sa-i satisfaca noua voluptate, selectate fiind acestea, paradoxal, in functie de frumusete fizica, educatie si instinct spre luxurie! Dar aceasta este fantasmagorie pura si vorbarie: Kepesh este un san care va ramane pe veci, probabil, in spital spre a fi investigat ca anomalie umana. Iar acum citatul pentru care am optat spre a-l oferi si altor (posibili) cititori: "Nici macar nu mai era vorba ca n-as mai fi fost eu insumi – n-as mai fi fost nimeni. As fi devenit o carne pofticioasa si atata tot". Dixit.
