Una dintre urmarile cele mai surprinzatoare ale Forumului Marii Negre, recent lansat la Bucuresti, a fost neta diferenta de apreciere a evenimentului dintre comentatorii romani si cei straini. In vreme ce marea majoritate a colegilor nostri si-au manifestat dezamagirea fata de cum au decurs lucrarile Forumului, mergand pana la contestarea utilitatii acestei initiative romanesti de politica externa, unii participanti din strainatate (precizam: personalitati foarte bine informate, cu recunoscuta capacitate analitica si cu putere de influenta politica) au gasit motive temeinice sa laude incercarea Romaniei de a oferi un cadru nou, mai putin rigid, cooperarii regionale in spatiul pontic, cu accent special pe domeniul securitatii si cu dorinta de a dezamorsa numeroasele surse de conflict din zona. S-a facut mare caz, in presa noastra, de absenta Rusiei de la summit. Fara indoiala, Rusia ramane un jucator important la Marea Neagra, poate cel mai important, cu toate ca – prin dezmembrarea Uniunii Sovietice – a pierdut, in favoarea Ucrainei, porturile cele mai mari, Odesa si Sevastopol, ca si accesul la gurile Dunarii. Dar toate conflictele, mai mult sau mai putin inghetate, din estul si nordul Pontului Euxin, sunt fie efecte tarzii ale strambelor alcatuiri interne ale URSS, fie focare aprinse intentionat de Rusia si intretinute de prezenta trupelor si bazelor militare rusesti. Pretentiile Moscovei de a controla fostul spatiu sovietic, in dispretul unor state independente si suverane, ar putea avea o palida justificare prin existenta populatiei rusofone stabilite de decenii in noile state; daca ar fi doar acesta motivul, evident conflictele s-ar putea stinge relativ usor prin apelul la standardele internationale in privinta minoritatilor. Dar Rusia inca viseaza imperial, neintelegand ce cosmaruri provoaca, iar pentru a subjuga realitatea visului ei recurge la tot feluri de actiuni… neortodoxe, intre care santajul energetic si provocarea de secesiuni regionale stau pe primul rand. Nu intamplator, tocmai statele cele mai expuse acestor actiuni au fost reprezentate la cel mai inalt nivel la Bucuresti. Iar faptul ca Rusia nu a participat decat ca observator, prin ambasadorul sau in Romania, poate fi interpretat si ca Moscova se simte „cu musca pe caciula”. Oricum, cecitatea si mania senila dovedite in acest caz de MAE rus a facut mai vizibil Forumul Marii Negre, atragand, ca orice „scandal”, atentia asupra acestuia. „Lumea merge inainte si fara permisiunea Moscovei” – a spus Bruce Jackson, presedintele Proiectului pentru Democratii Transnationale, sustinut de Washington. „Este deja un pas inainte ca exista discutii intre presedintele Armeniei si al Azerbaidjanului, apar noi idei pentru Transnistria… incepe un proces care va avea rezultate pozitive in multe domenii. Marea Neagra devine o mare europeana”.
Acesta va fi si uriasul castig al Forumului Marii Negre, daca acesta isi va indeplini menirea, cu sau fara sprijinul Rusiei. Fireste, ar fi mai bine, ar fi mai usor si infinit mai putin costisitor daca Rusia s-ar decide pentru cooperare si nu pentru confruntarea mai mult sau mai putin deschisa. Chiar daca „Rusia nu da doi bani pe „guvizi” (supratitlu din „Cotidianul”/6 iunie) ar fi bine sa-si aminteasca ca Marea Neagra n-a fost prielnica balenelor, in schimb e ospitaliera cu guvizii.
nota aldine: Apreciem tonul prevenitor al Presedintelui Traian Basescu la adresa Rusiei si asteptam cu nerabdare sa aflam in ce consta planul sau in privinta secesiunii Transnistriei. Dar ne-am dori ca Presedintele Romaniei sa trateze cazul ultimilor doi prizonieri politici romani aflati in ghearele Tiraspolului cu aceeasi determinare cu care a rezolvat rapirea de catre teroristi a trei cetateni romani. Si cu aceeasi urgenta.
