21 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSocialJustițieConduceri schimbate la APIA și Autoritatea Fitosanitară, după intervenția DNA

Conduceri schimbate la APIA și Autoritatea Fitosanitară, după intervenția DNA

Deciziile au fost adoptate prin ordin de ministru, în urma comunicării oficiale venite din partea procurorilor anticorupție, privind măsurile dispuse în cazul celor doi directori

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a luat măsuri administrative după notificarea transmisă de Direcția Națională Anticorupție privind situația juridică a conducerilor APIA și Autorității Naționale Fitosanitare. Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Adrian Pintea, a fost suspendat de drept din funcție, iar mandatul temporar al lui Romeo Șoldea la conducerea ANF a încetat, scrie Agerpres.

Deciziile au fost adoptate prin ordin de ministru, în urma comunicării oficiale venite din partea procurorilor anticorupție privind măsurile dispuse în cazul celor doi directori.

Pentru ca activitatea instituțiilor să continue fără întreruperi, Ministerul Agriculturii a stabilit conduceri interimare până la 31 iulie 2026. La APIA, atribuțiile de director general vor fi preluate de Kerekes Melinda Klara, actual director al Direcției Economice. În cazul Autorității Naționale Fitosanitare, responsabilitățile vor reveni lui Nechifor Ramona Ionela, director general adjunct, și lui Manole Filofteia, director al Laboratorului Național Fitosanitar.

Reprezentanții Ministerului precizează că suspendarea lui Adrian Pintea a fost aplicată în baza prevederilor Codului administrativ, care prevăd suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcționarilor publici în situația în care sunt comunicate oficial măsuri în cadrul unor proceduri penale.

DNA a anunțat recent trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Adrian Pintea și Romeo Șoldea. Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii este acuzat de instigare la abuz în serviciu cu obținerea unor foloase necuvenite pentru altă persoană, în formă continuată, în timp ce directorul ANF este acuzat de abuz în serviciu cu obținerea unor foloase necuvenite pentru altul, tot în formă continuată.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului București, iar procurorii DNA au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând celor doi inculpați, până la valoarea de 148.542 de lei, precum și pentru acoperirea cheltuielilor judiciare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă