ISTORIE. ONU comemorează în fiecare final de aprilie memoria victimelor Shoah-ului
Cinci mituri despre Holocaust
Istoricul Doru Radosav a analizat cele mai importante construcţii mentale legate de tragedia poporului evreu.
virgil.lazar
@romanialibera.ro
|
H |
olocaustul este comemorat la mai multe date, în funcţie de ţară şi de crimele împotriva evreilor de-acolo. Însă la 25 aprilie se comemorează, conform unei decizii ONU, ziua eliberării supravieţuitorilor din lagărul morţii de la Auschwitz.Ziua Holocaustului se ţine în rugăciune şi reflecţie despre acest groaznic genocid suferit de populaţia evreică în perioada dominaţiei hitlerismului din Germania şi a horthysmului din Ungaria, în anii ’40 ai secolului trecut.
Legat de acest eveniment tragic şi, prin esenţa lui, cum spuneam, criminal, profesorul univ. dr. Doru Radosav, istoric prestigios şi directorul Bibliotecii Centrale Universitare Cluj, – în cadrul căreia s-a înfiinţat şi Institutul de Istorie Orală sub egida căruia se publică, în editura „Argonaut”, volumul „Depoziţii despre viaţă şi moarte”, însumează 26 de mărturii depuse de evreice sau evrei – dar şi de câţiva români – din Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Mureş, care au supravieţuit Holocaustului. Fiecare dintre ei povesteşte drama personală şi suferinţele la care au fost supuşi bărbaţi tineri şi bătrâni, femei de toate vârstele şi copii în ghetourile înfiinţate în aproape toate localităţile mari unde trăiau evrei. Apoi, martorii redau chinurile unei deportări spre Auschwitz şi în alte lagăre de exterminare, după care au urmat cele ce prevesteau moartea…
În deschiderea acestui volum, profesorul Doru Radosav face „câteva consideraţii” despre „Holocaust – istorie, memorie, reprezentare”, textul fiind în realitate un profund studiu a ceea ce au suferit atâţia oameni în anii aceia blestemaţi. Iar Ioana Cosman publică în acelaşi volum studiul „Shoah în Transilvania de Nord”, refăcând întregul sistem de represiune hitlerist şi apoi horthyst, care a iniţiat „soluţia finală” şi trecerea la înfăptuirea ei.
În rândurile de faţă oferim cititorilor doar o succintă sinteză a acestor studii importante pentru înţelegerea Holocaustului, mai ales că un asemenea volum are o circulaţie redusă, el fiind destinat, în principal, bibliotecilor mari, academice… Printre alte consideraţiuni ale profesorului Doru Radosav este şi aceea potrivit căreia Holocaustul, de maxim tragism, „nu poate ieşi din memorie şi să intre în istorie”,„datorită singularităţii sale, a unicităţii sale care a marcat atât de mult memoria colectivă a posterităţii”. Este vorba – scrie autorul – ,,despre un trecut care nu trece”, sau de un „trecut care nu vrea să treacă” sintagmă consacrată şi de alte studii ale unor autori străini, precum Henry Rousso Vichy – 1994 sau Ernst Nolte – 1988 etc.
Interesante sunt analizele autorului despre „miturile” care particularizează Holocaustul prin dimensiunea psiho-istorică a supravieţuitorilor. Este vorba despre cinci ,,mituri” pe care le enunţă şi dezbate pe larg, noi rezumându-ne a le aminti pe scurt. Primul mit este „pasivitatea” şi refugiul imaginar, fantezist, în ,,trecutul bun”… Urmează mitul „tăcerii” autoimpuse privind suferinţele îndurate, provocate şi de starea de umilinţă la care au fost supuşi evrei (începând cu ghetourile, detaşamentele de muncă forţată, până la lagărele de exterminare – n.n.). Apoi, ne spune profesorul clujean, unii rememorează mai ales din dorinţa şi obligaţia de a mărturisi, pentru răzbunarea celor dispăruţi în lagăr… Urmează mitul ,,patologiei” legat de comportamentul post-traumatic, numit şi „sindromul de supravieţuitor” generat de dificultăţile de adaptare la normalitate… Iar mitul „vinovăţiei” este determinat de sentimentul unor supravieţuitori care se cred… vinovaţi pentru că ei trăiesc în timp ce alţii au murit. Şi cel de-al cincilea mit este cel de apărare a individului supravieţuitor în faţa pierderii respectului faţă de sine, a pierderii siguranţei de sine şi a identităţii…
Şi celelalte consideraţii ale autorului sunt la fel de pertinente şi validate de ceea ce au suferit milioane de evrei în acele timpuri care aduceau, zicem noi, a apocalipsă pe pământ… Iar ca o concluzie la cele afirmate şi dezbătute în textul amintit, profesorul clujean concluzionează: „Memoria evreiască a Holocaustului se poate înscrie în tradiţia unei spiritualităţi ebraice profunde şi imanente, injocţiunea: «aminteşte-ţi (Zakhor)» prezentă în textul biblic ce concentrează una dintre constanţele culturii ebraice şi a iudaismului de-a lungul vremii”. Şi tot profesorul clujean susţine teza lui H. Arendt, conform căreia „Holocaustul este consecinţa transcrierii rasismului de stat şi ideologic – lupta dintre clasele sociale – în rasism biologic”, astfel încât se instituie exterminarea în numele „legilor istoriei” şi o exterminare în numele „legilor naturii”.
În acelaşi volum, Ioana Cosman demonstrează prin textul intitulat „Shoah în Transilvania de Nord” că, de fapt, Diktatul de la Viena a facilitat ghetoizarea şi deportarea evreilor din Transilvania cedată Ungariei horthyste, jandarmii acesteia demarând deportarea la 16 mai 1944, cu un prim grup de evrei din Sighet, şi s-a încheiat cu un ultim transport din Oradea, la 27 iunie 1944.
Dintre clujenii care s-au remarcat prin scrierile lor despre Holocaust o amintim pe Olga Lengyel cu volumul „Cuptoarele lui Hitler”, româncă ce nu a ezitat să-şi urmeze copiii şi soţul – un chirurg renumit, cu clinică proprie pe str. Crişan – la Auschwitz. Dar a supravieţuit, şi personal am văzut-o la Cluj, venită din SUA, unde lucra la Memorialul Holocaustului de acolo, să discute la editura „Dacia” publicarea volumului său în limba română, volum tradus din spaniolă de prof. Mariana Popilean.
Despre deportarea evreilor din Cluj a scris şi publicistul Zoltan Tibori Szabo în cartea sa intitulată „La graniţa dintre viaţă şi moarte (1940-1944). Refugiul şi salvarea evreilor la graniţa româno-maghiară (1940-1944)”. În cuprinsul ei, autorul relevă cu sinceritate adevărul-adevărat, cum se spune, folosind exemple concrete şi mărturii, care-i atestă faptul că viaţa evreilor din Transilvania era în siguranţă doar în România, în Ungaria aşteptându-i deportarea şi moartea.
Tragedia evreilor transilvăneni este comentată şi în alte volume semnate de clujenii Gh. Bodea, Vasile T. Ciubăncan, Maria. I. Ganea etc., dar şi de foşti deportaţi, unii locuind acum în alte aşezări, Olier Lustig la Bucureşti, G. Soros în SUA etc. etc. Holocaustul are o bibliografie uriaşă, cuprinzând studii pertinente asupra acestui fenomen tragic şi, deci, extrem de dureros sufleteşte pentru întreaga omenire…
Să comemorăm, de fiecare dată, Holocaustul în rugăciune şi reflecţie asupra destinului omenirii, cu învăţămintele de rigoare, mai ales că şi actuala lume este bulversată de crize şi crime în masă, în diferite războaie
zonale.
Intrarea în „Lagărul morţii” de la Auschwitz, cu celebra inscripţie „Munca te face liber”
