15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportAtletismA trăit sau nu Sfântul Andrei în România?

A trăit sau nu Sfântul Andrei în România?

Potrivit unei tradiţii controversate, apostolul ar fi trăit într-o peşteră din Dobrogea.

 

Una dintre cele mai apreciate figuri de sfânt în spaţiul românesc este Apostolul Andrei. O mulţime de lăcaşuri de cult poartă hramul acestuia, iar foarte mulţi români poartă numele de Andrei, Andreea sau derivate ale acestora, cum ar fi Andi. Mai mult, Biserica Ortodoxă Română l-a declarat pe Sfântul Apostol Andrei drept ocrotitorul României. De unde a plecat, însă, această venerare a Apostolului Andrei? Totul a pornit de la o tradiţie controversată, care menţionează faptul că apostolului ar fi trăit o vreme într-o peşteră din Dobrogea de azi, Scythia Minor, unde le-ar fi predicat şi i-ar fi creştinat pe strămoşii românilor. Peştera unde tradiţia spune că s-ar fi aflat sălaşul Sfântului Andrei a devenit loc de pelerinaj. Însă nu există nici o dovadă istorică necontestabilă care să ateste faptul că Sfântul Andrei ar fi ajuns într-adevăr în Dobrogea. Acest lucru nu ştirbeşte cu nimic devoţiunea faţă de acest apostol, mai ales că nu există, pe de altă parte, nici o dovadă care să contrazică această tradiţie, astfel că nu există, practic, nici un motiv pentru care românii să nu îl considere pe Sfântul Andrei drept apostolul lor.

Cine a fost Sfântul Andrei

Potrivit tradiţiilor creştine şi informaţiilor biblice, Sfântul Apostol Andrei a fost fratele mai mic al Sfântului Apostol Petru, vârhovnicul apostolilor sau căpetenia lor. Cei doi fraţi erau originari din Betsaida şi erau de profesie pescari. Conform Bibliei, Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care l-a trimis să-l urmeze pe Iisus. Sfântul Andrei l-ar fi dus pe fratele său, Simon/Petru la Mântuitor. Unele tradiţii arată că Sfântul Andrei ar fi fost primul ucenic al lui Iisus din Nazaret, de aceea el este caracterizat drept “cel dintâi chemat”. Sfântul Andrei a murit în anul 60 la Patras, în Grecia, răstignit pe o cruce în forma de X. Moaştele sale au fost duse la Constantinopole în anul 350. În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a redat locuitorilor din Patras capul sfântului apostol. În urma celei de-a parta cruciade, moaştele Sfântului Andrei au ajuns la Amalfi, în Italia, apoi, în 1462, ele au fost duse la Roma. În anul 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.

Cele mai citite

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă