Figura mareşalului Erwin Rommel este una dintre puţinele ale liderilor Germaniei lui Hitler cu trăsături preponderent pozitive.
Un curent istoriografic tot mai puternic conturat încearcă o reevaluare critică a unor figuri reprezentative ale Germaniei naziste. Nu este vorba de tentative de reabilitare a personajelor condamnate pentru crime de război, ci de încercări de lămurire a activităţii reale a celor care au fost implicaţi în vâltoarea celui de-al doilea război mondial, precum şi în cele care au precedat marea conflagraţie.
Astfel de încercări sunt făcute, de exemplu, în Germania, de către Guido Knopp, redactorul-şef al departamentului „Istorie” al prestigioasei televiziuni ZDF. El a realizat mai multe documentare TV, precum şi cărţi de succes. Printre figurile pe care le analizează jurnalistul şi istoricul Guido Knopp se numără cea a feldmareşalului Erwin Rommel, supranumit „Vulpea Deşertului”. Demersul său este extrem de dificil, pentru că există un adevărat păienjeniş de mituri ţesute în jurul acestuia. Pentru mulţi dintre nazişti, Erwin Rommel este prototipul eroului germanic, capabil să-i înfrunte pe duşmani în plin deşert.
Pentru cei care susţin teza unei rezistenţe cât de cât semnificative a ofiţerilor germani împotriva nazismului, Erwin Rommel este protectorul conspiratorilor care au pus la cale atentatul cu bombă împotriva lui Adolf Hitler, comis pe data de 20 iulie 1944. Iar Erwin Rommel ar fi plătit cu viaţa colaborarea cu conspiratorii. Pentru adversarii săi englezi, Erwin Rommel a fost un adversar „frecventabil”, demn de respect, pentru că pe frontul din Africa de Nord nu au fost ororile de pe Frontul de Est. În România, dincolo de amintirea mareşalului german a rămas amintirea tânărului şi capabilului ofiţer din armata kaiserului Wilhelm al II-lea, care a luat parte la luptele de pe Valea Jiului, când armatele germane şi austro-ungare au înfrânt dramatic armata regală română, în timpul primului război mondial.
Mit şi realitate
Erwin Rommel provenea dintr-o familie din clasa de mijloc germană, care aderase la ideologia conservatorilor prusaci, preluată cu entuziasm de mulţi germani după formarea Reich-ului împăratului Wilhelm I. Această ideologie privilegia principii precum obedienţa, disciplina, hărnicia. Erwin Rommel s-a remarcat însă prin inovaţie şi printr-un spirit care i-a permis să imagineze lovituri militare care depăşeau lecţiile de manual ori care, uneori, l-au pus în situaţia să nesocotească ordinele directe primite de la superiorii săi, care cunoşteau mai puţin realitatea de pe teren decât „Vulpea Deşertului”. Figura mareşalului este una mitică.
El s-a făcut remarcat încă din adolescenţă, când, împreună cu un prieten, a construit un mic planor care zbura pe distanţe scurte. Cu toate că tatăl său ar fi preferat să devină inginer în domeniul aeronauticii, Erwin Rommel a ales cariera militară şi a devenit cadet, apoi a absolvit şcoala de ofiţeri din Danzing, azi Gdansk, din Polonia. A fost înaintat la gradul de locotenent în anul 1912. În timpul primului război mondial, Erwin Rommel a luptat la început pe frontul din Franţa. În anul 1916, el a fost transferat pe frontul românesc, unde a comandat o unitate de mitraliori. Ofiţerul german a fost rănit de trei ori şi decorat cu Crucea de Fier. Apoi, la finalul războiului, când România solicitase armistiţiu, Erwin Rommel a fost transferat pe frontul din Italia, unde a primit cea mai înaltă distincţie a armatei imperiale germane, medalia „Pour le merite”. În perioada interbelică, Erwin Rommel a avut şansa de a fi menţinut în armata Republicii de la Weimar.
Însă, după ascensiunea naziştilor la putere, el a fost remarcat de Hitler, care l-a numit coordonatorul programului ce viza instruirea militară a tinerilor înrolaţi în Hitlerjugend. În timpul celui de-al doilea război mondial, Rommel a comandat corpul expediţionar german în Africa de Nord. Aici, el a dat dovadă de o abilitate şi de o inventivitate neobişnuită. De exemplu, pentru a împiedica un atac al britanicilor, a construit sute de tancuri de mucava, pe care le-a expus ca şi cum ar fi fost adevărate. De teama unei confruntări cu un imens grup de Panzere, britanicii s-au retras. Într-o altă situaţie, ca să-i deruteze pe spionii britanici, el şi-a pus blindatele să mărşăluiască în cerc, în jurul unui vârf stâncos. De asemenea, spionii au fost induşi în eroare şi au raportat o forţă militară mult mai consistentă decât cea de care dispunea în realitate Erwin Rommel.
Mareşalul german a dus un război care îmbina luptele clasice cu operaţiuni de gherilă, bazate pe commando-uri sprijinite de unele triburi arabe. Însă, în cele din urmă, germanii au fost respinşi de britanici, mai ales pentru că Adolf Hitler a refuzat să suplimenteze forţele de care dispunea Erwin Rommel în momentele critice. Apoi, când totul era pierdut, dictatorul nazist a trimis un sfert de milion de soldaţi italieni şi germani să lupte şi să moară în Africa de Nord. Erwin Rommel, supranumit de soldaţii săi „Vulpea Deşertului”, a fost scutit de ruşinea înfrângerii. El a fost chemat în Germania înainte de terminarea bătăliei pentru Africa de Nord. Întors în Reich, Erwin Rommel a fost numit la comanda trupelor care ar fi trebuit să împiedice debarcarea Aliaţilor în Normandia. Sfaturile sale legate de reorganizarea apărării litoralului Atlanticului nu au fost ascultate. Erwin Rommel a fost obligat să se sinucidă după complotul împotriva lui Hitler din 20 iulie 1944. Hitler i-a promis – şi s-a ţinut de cuvânt – că familia feldmareşalului va rămâne în viaţă dacă el se va otrăvi. Naziştii au lansat zvonul unei morţi eroice a feldmareşalului şi au programat chiar construirea unui monument al lui Rommel. „Vulpea Deşertului” a devenit, astfel, în mod paradoxal, atât un simbol revendicat de nazişti, cât şi de cei care au încercat să-l elimine pe Adolf Hitler.
