21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportAsociaţiile de magistraţi UNJR și AMR au făcut plângere penală prealabilă Guvernului...

Asociaţiile de magistraţi UNJR și AMR au făcut plângere penală prealabilă Guvernului Grindeanu pentru revocarea în parte a HG privind desecretizarea arhivei SIPA

Asociațiile de magistrați AMR și UNJR informează că au făcut plângere penală prealabilă Guvernului Grindeanu pentru a revoca în parte Hotărârea de Guvern privind desecretizarea arhivei SIPA, sesizarea fiind trimisă duminică, semnatarii susţinând că "hotărârea a fost adoptată prin încălcarea legii", potrivit unui comunicat de presă.

"Hotărârea adoptată de Guvern a încălcat normele ce reglementează transparenţa decizională cuprinse în Legea 52/2003, republicată, în condiţiile în care conţinutul acestei hotărâri, ce diferă în mod fundamental de proiectul de hotărâre din 2016, nu a fost adus la cunoştinţa publicului. Legea 52/2003 prevede că autoritatea ce elaborează actele normative, în cazul de faţă Ministerul Justiţiei, avea obligaţia de a supune spre dezbatere publică şi avizare “textul complet al proiectului actului respectiv“, lucru pe care ministrul justiţiei Tudorel Toader nu l-a făcut", transmit asociaţiile de magistraţi.

O altă menţiune a UNJR şi AMR este că hotărârea nu are avizul CSM şi al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

"În plângerea prealabilă s-a mai arătat că hotărârea în cauză a fost emisă de Guvernul Grindeanu prin “exces de putere”. Hotărârea de Guvern 410/2017 încalcă dreptul la viaţa privată al cetăţenilor urmăriţi de fostul serviciu secret, nu are o expunere de motive clară faţă de situaţia inventarierilor anterioare şi este lipsită de claritate, nefiind prevăzute, printre altele, limitele în care funcţionează comisia de reinventariere a arhivei SIPA", garanţiile oferite etc, arată magistraţii.

Faptul că adoptarea acestei hotărâri vine înainte de a se fi stabilit ce au făcut comisiile anterioare de inventariere va împiedica anchetarea ilegalităţilor comise cu privire la arhiva SIPA, relevate de rapoartele declasificate, se mai arată în plângere.

Asociaţiile contestă faptul că din comisia de inventariere nu vor face parte magistraţi, precizând că poate reprezenta un motiv pentru ca opinia publică să speculeze că în perioada în care doar reprezentanţii puterii executive vor avea acces la dosare, "aceştia le pot «peria», îi pot proteja pe unii magistraţi sau pot selecta unele dosare ce vor putea fi folosite împotriva altor magistraţi."

Plângerea prealabilă este un pas procedural premergător chemăarii în judecată a Guvernului României.

Hotărârea de Guvern privind desecretizarea arhivei SIPA a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial. La scurt timp după publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind arhiva SIPA, Ministerul Justiţiei a făcut publice două rapoarte din 2007 ale comisiilor care s-au ocupat de aceasta şi o anexă. Documentele nu conţin nume noi ale vizitatorilor.

Primul raport desecretizat aparţine comisiei constituite în data de 31 martie 2007, iar datele erau cunoscute anterior din materiale de presă. Printre principalele nereguli constatate se află: păstrarea, procesarea, multiplicarea şi distrugerea informaţiilor secrete de stat. ”Unele documente apar în dosare diferite, în foarte multe cazuri exemplarele 1 şi 2 se repetă sau apar în dosare sau volume diferite, în copie xerox ”.

Al doilea raport publicat de Ministerul Justiţiei se referă la comisia constituită în 24 septembrie 2007 şi care a avut ca obiectiv deschiderea unui fişet metalic, sigilat cu un sigiliu ilizibil, aflat într-un seif la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Comisia a fost formată din judecătorul Marius Iosif, la acea vreme director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Iulia Scântei, la vremea respectivă consilier al ministrului şi Horia Georgescu, şi el pe atunci consilier al ministrului.

Cele mai citite

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Mișcare surprinzătoare a Bursei de la București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă