20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportAntonescu: Ponta este la mâna lui Băsescu, nu câştigă nimic decât dacă...

Antonescu: Ponta este la mâna lui Băsescu, nu câştigă nimic decât dacă vrea preşedintele

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seara, că Victor Ponta s-a cramponat într-o poziţie de forţă pe tema procurorilor, menţionând că liderul PSD nu câştigă din această situaţie decât dacă vrea Traian Băsescu, premierul fiind la mâna şefului statului, informează Mediafax.

Potrivit lui Antonescu, Ponta s-a cramponat în legătură cu propunerile pentru procurori într-o poziţie de forţă, trecând peste aliaţi şi peste electorat.

“Ştiţi care e situaţia cea mai delicată pentru Victor Ponta, şi în care s-a aşezat şi sincer îmi pare rău? Victor Ponta la un moment dat, după ce a spus între paranteze şi s-a şi cumva martirizat pe chestia asta «Da, voi fi blamat acum de o parte din electorat, da sunt oameni care se supără pe mine, mi-o asum, lasă că pierd eu, dar fac treaba bună pentru România, compromisul pentru România». A mers mai departe şi a intrat cumva într-o demonstraţie de forţă. «De fapt vreau să demonstrez că eu, nu mai contează nici aliaţii, nu mai contează nici alegătorii, eu rezolv problema asta». Şi în sensul acesta domnul Ponta a insistat foarte mult şi s-a cramponat de propriile numiri, implicit de acest minister, vrând să facă o demonstraţie de forţă”, a spus liberalul.

Potrivit lui Antonescu, Ponta este acum la mâna lui Traian Băsescu.

“Ce e mai grav e următorul lucru: domnul Ponta nu câştigă nimic, chiar în termenii aceştia de forţă, decât dacă vrea Traian Băsescu. Victor Ponta este în acest moment la mâna lui Traian Băsescu”, a spus Antonescu.

El a adăugat că dacă Traian Băsescu nu dă curs acelor numiri, Victor Ponta este “într-o situaţie delicată rău”.

“Dacă Traian Băsescu nu dă curs acelor propuneri, Victor Ponta e într-o situaţie delicată rău, chiar în logica asta o forţei. Imaginaţi-vă că dacă totuşi câştigă o partidă, pe care o joacă singur, o câştigă numai şi numai sub pulpana şi cu autoritatea lui Traian Băsescu. Cum un om cu 70% din Parlament şi cu 60% din sufragiul ppopular ajunge în această situaţie la mâna unui om care e respins până şi de propriul partid, sau fostul partid, cum se explică această situaţie dramatică nu ştiu… dar o deplâng”, a spus liderul PNL.

El a mai spus că dacă premierul se răzgândeşte, lucrurile pot intra în normalitate pentru că PNL este gata să preia Ministerul Justiţiei şi să reia procedurile privind propunerile de procurori.

Cele mai citite

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă