16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportAntonescu: Între PNL şi PDL, grupare cu comportament specific găştilor mafiote, nu...

Antonescu: Între PNL şi PDL, grupare cu comportament specific găştilor mafiote, nu poate fi colaborare

Liderul liberal Crin Antonescu precizează că PNL nu susţine niciun fel de negociere cu PDL pentru intrarea la guvernare alături de acest partid, respingând din nou posibilitatea unei colaborări între cele două formaţiuni.

“Între noi şi partidul responsabil de situaţia economică dezastruoasă a României, între noi şi o grupare care, printr-un comportament specific triburilor sau găştilor mafiote, a discreditat în ochii românilor însăşi ideea de democraţie, nu poate exista vreo formă de colaborare”, se arată într-un comunicat al PNL remis agenţiei Mediafax privind poziţia preşedintelui partidului referitor la presupuse negocieri PNL-PDL.

Replica lui Antonescu vine după ce site-ul Hotnews a scris, citând surse apropiate discuţiilor, că liberalii ar negocia de la începutul lunii august cu lideri PDL din eşalonul doi o eventuală intrare la guvernare, că s-ar fi discutat la nivel parlamentar, dar că “nu s-a bătut nimic în cuie”. Hotnews scrie că la negocieri ar fi participat, din partea PNL, Crin Antonescu şi Dan Radu Ruşanu, iar de la PDL parlamentari şi lideri din teritoriu.

“Partidul Naţional Liberal nu susţine niciun fel de negociere cu Partidul Democrat pentru constituirea unei noi majorităţi parlamentare împreună cu această formaţiune politică şi/sau pentru intrarea la guvernare alături de această formaţiune politică. Între noi şi partidul responsabil de situaţia economică dezastruoasă a României, între noi şi o grupare care, printr-un comportament specific triburilor sau găştilor mafiote, a discreditat în ochii românilor însăşi ideea de democraţie, nu poate exista vreo formă de colaborare. Ne separă o prăpastie de netrecut, care ţine de moştenirea istorică, de viziunea economică şi de civilizaţia politică”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Liberalii susţin că sunt “conştienţi şi avizaţi că gruparea politico-financiară care conduce vremelnic destinele României, în frunte cu Traian Băsescu, Elena Udrea şi Emil Boc, caută cu disperare un pseudo-partener la guvernare, pe care să-l facă responsabil de toate eşecurile şi ticăloşiile Partidului Democrat” şi că pentru realizarea acestui obiectiv sunt folosite “mijloace murdare”, precum oferte financiare “de nerefuzat” pentru parlamentarii şi unii lideri locali ai PNL, ameninţări, şantaje, dar şi “manipulări grosolane, puse în scenă prin intermediul oficioaselor şi oficinelor palatelor Cotroceni şi Victoria”.

Comunicatul aminteşte că PNL a formulat, la Congresul din martie 2010, “o opţiune fermă”, prin susţinerea şi alegerea moţiunii propuse de Crin Antonescu, anume “rămânerea în opoziţie în scopul de a construi o ofertă proprie, autentică de centru-dreapta, pentru transformarea României într-o societate prosperă, liberă şi civilizată”.

“Această opţiune exclude din însăşi formularea ei orice participare, indiferent de formă, la guvernare alături de oamenii care se fac vinovaţi de dezastrul actual al societăţii româneşti”, conchide comunicatul.

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Mădălina Ghenea lămurește “subiectul” Grigor Dimitrov. “Mi se pare că e momentul să clarific”

Mădălina Ghenea a rupt tăcerea și a dezvăluit recent motivele care au stat la baza despărțirii sale de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Celebra...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă