20 C
București
sâmbătă, 7 septembrie 2024
AcasăSportAntonescu, despre relaţia cu Ponta: Nu suntem în situaţia cuplului Becali-Piţurcă

Antonescu, despre relaţia cu Ponta: Nu suntem în situaţia cuplului Becali-Piţurcă

Preşedinţii PNL şi PSD Crin Antonescu şi Victor Ponta au negat luni seara, la Realitatea TV, că ar fi fost certaţi, liberalul apreciind, în glumă, că, „din nefericire”, nu sunt în situaţia cuplului format din finanţatorul şi fostul antrenor al echipei Steaua, Gigi Becali şi Victor Piţurcă.

„Dacă lucrurile pe care le-am spus unii spre alţii sau unii despre alţii înseamnă ceartă atunci nu ne-am împăcat pentru că nu ne-am întâlnit astăzi pentru a discuta aceste afirmaţii şi eventual a le retracta. Despre ce am discutat v-a spus domnul Ponta şi confirm pozitiv, ca să citez din clasici. Dacă aia nu a fost ceartă nu aveam de ce să ne împăcăm, aşa că vă rog nu ne mai puneţi, că nu suntem, din nefericire poate, în situaţia cuplului Becali-Piţurcă”, a afirmat liderul liberal Crin Antonescu, remarcând că titlul emisiunii la care se afla alături de preşedintele PSD sugera o împăcare între cei doi lideri, transmite NewsIn.

La rândul său, Victor Ponta a apreciat că el şi Antonescu nu s-au certat, întrebat fiind dacă a fost nevoie ca PC să ceară o întâlnire între liderii opoziţiei pentru ca cei doi să se împace. „Acum eu nu ştiu cum să fac, să vă dezamăgesc, să vă spun că nu ne-am împăcat? Eu pot să vă spun ce am discutat înăuntru, sau dacă vreţi vă spun altceva. (…) Nu ne-am împăcat. Eu nu am crezut că suntem certaţi. De asemenea, nici nu cred că o să ne auziţi, pe mine şi pe Crin Antonescu, sau pe PSD şi pe PNL, de acum încolo recitând aceeaşi poezie şi nici nu cred că e normal acest lucru”, a spus preşedintele PSD.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă