19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportAnte Puljic: „Dacă nu intră banii, mulţi jucători vor pleca”

Ante Puljic: „Dacă nu intră banii, mulţi jucători vor pleca”

Prezent la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală, acolo unde dinamoviștii au efectuat vizita medicală joi, Ante Puljic a transmis un mesaj tranșant conducerii din „Ștefan cel Mare”. Căpitanul „câinilor” a declarat că dacă vineri (n.r.- astăzi) nu vor intra măcar o parte din salariile restante, mulţi jucători vor pleca de la gruparea alb-roşie.

„Au promis că vor intra nişte bani, două salarii, dar până acum nimic. Cel puţin la mine nu a intrat nimic, nu vreau să vorbesc în numele băieţilor. Poate că unii jucători tineri au primit o parte din bani, nu ştiu, dar e importat pentru toţi angajaţii din club, pentru cei care muncesc la Săftica să fie plătiţi. Iar dacă nu vor plăti salariile vineri (n.r. – astăzi) atunci săptămâna viitoare Dinamo va pierde jucători importanţi. Iar dacă se întâmplă asta, atunci şi eu în proporţie de 99,99% voi pleca de la Dinamo”, a declarat fotbalistul croat.

Fundaşul a spus că nu înțelege cum Pablo Cortacero și oamenii numiți de acesta la conducerea lui Dinamo pot face promisiuni fără acoperire. „Nu am fost în contact cu Pablo Cortacero, dar cu Ruben, cu Rufo,… Mi-au trimis mesaje că totul va fi ok, că banii vor veni. Nu înţeleg cum cineva poate să spună acelaşi lucru de 200 de ori şi să nu se întâmple niciodată. Nu e normal. Nu e vorba despre întârzierea salariilor, pentru că multe cluburi au probleme financiare. Noi înţelegem asta, dar nu când ajungem la restanţe de 5 luni la salariu. Dacă întârzie salariul o lună sau două este ok, dar nu 5”, a completat Puljic.

Dinamo debutează în 2021 pe 13 ianuarie, de la ora 19:00, la Mediaș, în partida contra celor de la FC Hermannstadt.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă