33.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSportAndrei Marga: Domnul Băsescu este complet ieşit de sub control (video)

Andrei Marga: Domnul Băsescu este complet ieşit de sub control (video)

Şeful statului a criticat violent, într-o emisiune televizată, reforma Educaţiei realizată de fostul ministru de resort. Andrei Marga îl acuză pe Traian Băsescu de minciună şi de faptul că emite păreri despre un domeniu la care nu se pricepe, potrivit Newsin.

„Domnul Băsescu nu se pricepe, pe de altă parte se pare că-l lasă şi memoria. Singura discuţie pe care am avut-o vreodată despre învăţământ cu el personal era aceasta- că el trebuia să plătească mult meditaţiile fetelor sale, pentru a promova examenele,” spune Andrei Marga, rector Universitatea Babeş Bolyai.

De altfel, Andrei Marga spune că şeful statului a eşuat în toate domeniile în care a fost implicat.

„Dar eu cred că domnul Băsescu este complet ieşit de sub control, pentru că dacă ne uităm ce lasă el în urma lui sunt numai nereuşite. Flota României este distrusă, căile ferate sunt distruse, Capitala arată respingător, sănătatea, în care s-a băgat, vedem că se destramă, justiţia de care s-a ocupat este lovită şi se descurcă greu!”, explică Marga.

 

Cele mai citite

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...

Risc de atac terorist iminent în Germania. Ministrul de Interne cere reformarea serviciilor secrete

Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a avertizat că nivelul amenințării teroriste din Germania a crescut și că un atac ar putea avea loc...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...
Ultima oră
Pe aceeași temă