15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportAnchetă redeschisă, într-un caz de viol ce îl vizează pe Ronaldo

Anchetă redeschisă, într-un caz de viol ce îl vizează pe Ronaldo

“Fake news”, a afirmat duminică atacantul clubului italian Juventus Torino, într-un scurt mesaj video, în limba engleză, postat pe contul său de Instagram.

Reclamanta, Kathryn Mayorga, în vârstă de 34 ani, a afirmat într-o plângere depusă în statul Nevada că Rolando a sodomizat-o cu forţa, pe 13 iunie 2009, şi a exercitat presiune pentru a o face să semneze un acord financiar care o obliga să păstreze tăcerea.

“Plângerea doamnei Mayorga, probele fizice ale agresiunii sale sexuale (…) nu sunt ‘fake news'”, a reacţionat avocatul acesteia, Leslie Stovall, într-un comunicat.

Conform avocatului, Kathryn Mayorga speră nu doar să “obţină dreptate” punându-l pe Ronaldo în faţa responsabilităţilor sale, dar şi pentru a-l împiedica să recidiveze, “încurajând toate victimele agresiunilor sexuale” să-i urmărească pe autorii acestora, oricât de “celebri, bogaţi sau puternici ar putea părea”.

Pe 13 iunie 2009, Mayorga a denunţat un presupus viol la poliţia din Las Vegas şi a făcut obiectul unui control medical. “Însă, în momentul în care a fost făcută depoziţia, victima nu a furnizat detectivilor nici locul incidentului şi nici descrierea suspectului”, a subliniat luni poliţia din Las Vegas, răspunzând unei întrebări a AFP pe această temă.

Conform plângerii, americanca s-a abţinut să menţioneze numele lui Ronaldo, evocând doar “un jucător celebru de fotbal”, iar procedura a fost închisă.

Ea s-a temut să nu fie “umilită public” şi să suporte eventuale represalii din partea starului portughez, după cum a explicat în plângerea depusă pe 27 septembrie la un tribunal din Las Vegas.

“Dosarul a fost redeschis, iar detectivii noştri verifică informaţiile oferite de victimă”, a asigurat poliţia din Las Vegas, care a refuzat să ofere informaţii suplimentare în privinţa unei anchete în curs de desfăşurare.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă