Ambasadorul României în SUA, George Maior a reacţionat, la postul de televiziune Digi24, privitor la declaraţia președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, care declarase că le-ar recomanda diplomaților români să fie la fel de eficienți precum cei străini în promovarea intereselor economice naționale.
„Îi recomand și eu domnului Dragnea să asigure resursele, din punct de vedere al guvernarii, pentru ambasade, pentru a realiza acest lucru. Ambasadele fac acest lucru cu resurse foarte limitate și reușesc, totuși, lucuri destul de utile pentru diplomația economică și ideea de a atrage investiții străine în România.
Bineînteles că acest lucru depinde de felul în care Guvernul reușește să creeze un cadru fiscal stabil, clar, predictibil, o birocrație mult mai puțin stufoasă. Faptul că aplicarea legii este clară din punctul de vedere al investitorilor străini, și aici mă refer la domeniul corupției…toate aceste lucruri vin de la sine, într-un fel, dacă ele sunt realizate în plan intern”, a spus George Maior
Liviu Dragnea a declarat marți că urmărește „cu o mare invidie” activitatea ambasadorilor străini acreditați la București, care susțin interesele economice ale țărilor lor.
„Mi-am exprimat cu toată sinceritatea și foarte clar aprecierea față de personalul diplomatic, de ambasadori. Dar nu mi-am permis să dau lecții de diplomație, nu mi-am permis să dau sfaturi, sunt oameni care au vorbit și care vor discuta despre chestiuni care se repetă.
Dar văd cu mare invidie, de o perioadă, ce fac ambasadorii în București, adică văd cu câtă sârguință, cu câtă tenacitate și determinare susțin interesele economice și promovează interesele economice ale țărilor lor și a fost doar o rugăminte ca și ambasadorii noștri să facă acest lucru, în afară de sarcinile pe care le primesc de la Președinție, MAE și de la alte instituții din România — să nu uităm totuși că dimensiunea economică este acum printre cele mai importante, dacă nu cel mai important domeniu pe care îl urmărește fiecare țară.
Ați văzut, de câte ori vine un înalt oficial din orice țară în România vine cu listă de interese clare, concrete, economice pentru țara lui, pentru companii din țara lui”, a afirmat Dragnea, la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române.