9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportAlte sporturiÎnotătorul David Popovici are șanse să fie cel mai bun tânăr sportiv

Înotătorul David Popovici are șanse să fie cel mai bun tânăr sportiv

Înotătorul David Popovici e unul din cei cinci finaliști care „luptă” pentru Premiul Piotr Nurowski, o distincție acordată de Asociația Comitetelor Olimpice Europene (EOC) pentru cel mai bun tânăr sportiv european din 2021, informează Comitetul Olimpic și Sportiv Român, conform romania24.ro.

Ceilalți patru nominalizați ai EOC sunt Sky Brown din Marea Britanie (skateboarding), Adriana Cerezo Iglesias din Spania (taekwondo), Viktoria Listunova din Rusia (gimnastică artistică) și Adriana Vilagos din Serbia (atletism).

Votul și ceremonia de premiere vor avea loc în timpul seminarului EOC din Samorin, Slovacia, în perioada 25-26 noiembrie 2021, câștigătorul luând acasă o bursă de formare de 15.000 euro.

Locul doi și trei, primesc 8.000 euro și, respectiv, 5.000 euro, în timp ce al patrulea și al cincilea clasat vor primi câte 3.000 de euro.

David Popovici candidează pentru cel mai bun tânăr sportiv după ce a câștigat o medalie de aur la Europenele de seniori în bazin scurt

David Popovici a reușit în 2021 să câștige o medalie de aur la Campionatele Europene de Seniori în bazin scurt, trei medalii de aur la Campionatele Europene de Juniori, să doboare două recorduri mondiale de juniori la 100 și 200 m liber și să se claseze pe locul 4 la JO Tokyo 2020, la 100 m liber.

Premiul a fost creat în memoria fostului președinte al Comitetului Olimpic Polonez Piotr Nurowski, care a murit tragic în 2010 într-un accident de avion. Acest premiu se acordă anual pentru sporturile de vară și, separat, pentru cele de iarnă.

Aceasta esta a 10-a ediție a Trofeului Piotr Nurowski pentru disciplinele de vară. În 2012, gimnasta Larisa Iordache s-a clasat a doua în preferințele celor care au votat.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...
Ultima oră
Pe aceeași temă