21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportAlte sporturiElisabeta Lipă, mesaj pentru gimnastele din lotul României, după calificarea la Olimpiadă

Elisabeta Lipă, mesaj pentru gimnastele din lotul României, după calificarea la Olimpiadă

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat că îşi doreşte să le strângă în braţe şi să le felicite pe gimnastele din lotul României după finala pe echipe de la Jocurile Olimpice de la Paris, ea precizând că acestea au demonstrat la Campionatele Mondiale de a Anvers că pot obţine rezultate.

„Eu le iau în braţe pe gimnaste oricum, nu trebuie să le iau în braţe doar că s-au calificat la Jocurile Olimpice. Îmi doresc să le iau în braţe la anul, la Paris, după ce se termină finala pe echipe, pentru că ele au demonstrat că se poate. Eu le recomand să dea dovadă de unitate, pentru că în echipă s-a demonstrat că se pot face cele mai frumoase performanţe. La Mondiale am fost foarte aproape de o medalie prin locul 4 cucerit de Sabrina. Îmi doresc ca staff-ul tehnic să dea dovadă de maturitate şi să le crească într-un spirit frumos pe aceste fete şi cu siguranţă că Parisul va arăta mult mai frumos”, a spus Lipă.

„Eu nu stau cu biciul pe nimeni. Performanţa nu se face stând cu biciul pe cineva. Performanţa se face cu pasiune, cu dedicaţie, cu sacrificiu. Ea este enorm de grea, dar este foarte frumoasă. Şi cine înţelege aceste lucruri nu are cum să nu aibă şi rezultate frumoase. Pentru că nu e suficient doar să ocupi o poziţie într-o insituţie şi doar să stai comod şi să nu faci nimic altceva. Şi aici nu mă refer la gimnastică, ci vorbesc în general. Când concurezi şi vrei să fii port stindardul unei discipline trebuie să ştii că ai foarte multe obligaţii”, a adăugat preşedinta ANS.

Echipa feminină a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, după ce s-a clasat pe locul 10 în calificările ediţiei a 52-a a Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, de la Anvers.

Echipa feminină a României revine la Jocurile Olimpice după o pauză de 12 ani, ultima sa prezenţă fiind la Londra, în 2012. La JO 2024 se califică 12 echipe, iar SUA, Marea Britanie şi Canada aveau deja asigurate biletele.

Cea mai bună clasare a României la CM de la Anvers a fost locul 4 în finala de la sol obţinut de Sabrina Maneca Voinea.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Numărul pensiilor speciale, în creștere în luna aprilie

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară,...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...
Ultima oră
Pe aceeași temă