13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportAleşii au intrat în campanie: plouă cu proiecte pentru mame şi pensionari

Aleşii au intrat în campanie: plouă cu proiecte pentru mame şi pensionari

Apropierea anului electoral 2014 se simte şi la nivel parlamentar: au fost depuse, doar în ultimele luni, aproape 15 proiecte care vizează creşterea alocaţiilor, acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului şi, respectiv, pensiile. Iniţiatorii sunt de la toate partidele.

Chiar dacă proiectele de acest gen, prin care se propun tot felul de majorări şi de beneficii în pragul unui an electoral, nu sunt susţinute de Guvern, de regulă din motive financiare, iniţiatorii lor tot îşi ating scopul: pot spune electoratului că au încercat. Dacă sunt parlamentari ai puterii, cu atât mai bine, ei pot spune că s-au „luptat“ cu propriul Guvern pentru binele oamenilor.

Alocaţii mai mari şi bani pentru bunici

În urmă cu circa trei săptămâni, plenul Senatului respingea la limită propunerea ca alocaţia pentru copii să crească de la 42 lei la 200 lei. Iniţiat de parlamentari de la toate partidele, proiectul este acum la Camera Deputaţilor, având încă, aşadar, şanse de adoptare. Nu este însă singurul proiect care-i vizează pe copii şi pe părinţi, pe agenda Parlamentului intrând, în ultimele luni, mai multe propuneri de acest fel. Mai precis, există încă trei proiecte care vizează creşterea alocaţiei de stat (de la 42 lei la 50 lei, 75 lei şi, respectiv, 200 lei), dar şi cinci propuneri referitoare la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.

De pildă, mai mulţi parlamentari ai PC, în frunte cu miniştrii Daniel Constantin şi Maria Grapini, vor ca bunicii care-şi îngrijesc nepoţii să primească o sumă lunară echivalentă cu salariul minim net pe economie. Adică, în prezent, circa 600 lei, în condiţiile unui salariu minim brut pe economie de 800 lei. Guvernul Ponta, din care fac parte şi miniştrii menţionaţi, a avizat negativ propunerea, arătând că ar avea ca efect un efort bugetar suplimentar de 195 milioane lei. Urmează ca senatorii să se pronunţe asupra propunerii.

La rândul lor, deputaţii UDMR Marko Attila Gabor şi Mate Andras-Levente se gândesc că ar trebui să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului şi persoanele cu venituri din drepturi de proprietate intelectuală şi drepturi de autor, precum şi cele cu venituri din închirierea de locuinţe. Potrivit legislaţiei actuale, acordarea indemnizaţiei este condiţionată de absenţa oricărei surse de venit şi tocmai această condiţie vor aleşii UDMR să o înlăture. Dar nu pentru toată lumea, ci doar pentru acele persoane care obţin venituri din categoriile menţionate de maximum 1,2 ISR (indicatorul social de referinţă, în prezent de 500 lei). Adică, pentru persoanele care obţin venituri de cel mult 600 lei pe lună. Aceiaşi iniţiatori propun ca bunicii care-şi supraveghează nepoţii până la împlinirea vârstei de grădiniţă să beneficieze de o sumă lunară de 0,5 ISR, adică 250 lei. Pe 30 octombrie, Guvernul a avizat negativ proiectul UDMR, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla în plenul Senatului şi, apoi, la Camera Deputaţilor.

Faţă de colegii lor de la UDMR, deputaţii PC Aurelian Ionescu şi Vasile Cătălin Drăguşanu vor să modifice legislaţia privind creşterea copiilor în sensul ca taţii să nu mai fie obligaţi să stea o lună acasă (obligaţie care, dacă este neîndeplinită, duce fie la scurtarea cu o lună a concediului mamei, fie la pierderea indemnizaţiei pentru luna respectivă). Până acum, proiectul conservatorilor a primit rapoarte şi avize negative pe motiv că ar încălca directivele europene în materie. Proiectul se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Nu în ultimul rând, mai mulţi parlamentari de la PSD, PNL şi PDL şi-au pus semnătura pe un proiect de lege de modificare a legislaţiei privind creşterea copilului în sensul urgentării procedurii de acordare a indemnizaţiei.

Pensii indexate şi stagii reduse

Şi în domeniul pensiilor parlamentarii au găsit brusc o mulţime de aspecte care trebuie remediate. Deputaţii PNL Vasile Horga şi Dan Coriolan Simedru au constatat, de pildă, că este injust modul de calcul al punctajului anual, în timp ce mai mulţi parlamentari de la toate partidele şi-au dat seama, mişcaţi de un caz real, că trebuie modificate condiţiile de acordare a pensiei de urmaş. Similar, mai mulţi aleşi ai PC şi PP-DD au realizat că „femeile (…) mai au o activitate pentru care nu sunt recompensate: aceea de a se ocupa de gospodărie şi de a naşte copii“, drept pentru care propun reducerea vârstei de pensionare cu un an pentru fiecare copil născut.

La rândul său, social-democratul Trifon Belacurencu vrea modificarea condiţiilor de ieşire la pensie anticipată, dar Guvernul se opune pe motiv că s-ar obţine o scădere a vârstei medii de pensionare în sistemul public de pensii şi, implicit, o creştere a numărului de pensionari. Proiectul se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Cele mai citite

Tot mai mulți oameni aleg să mănânce acasă. Fast-food-urile caută noi soluții să atragă clienți

Giganții globali de fast-food sunt nevoiți să regândească strategiile de marketing. Tot mai mulți oameni, afectați de inflație, aleg să mănânce acasă. McDonald's și Starbucks...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...
Ultima oră
Pe aceeași temă