21.3 C
București
joi, 11 august 2022
AcasăSportALDE, în pragul rupturii. De ce s-au certat Daniel Constantin și Călin...

ALDE, în pragul rupturii. De ce s-au certat Daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu. Lista parlamentarilor care vor să plece din partid

Zece parlamentari ALDE sunt pregătiți să părăsească partidul, în frunte cu copreședintele Daniel Constantin. Ei ar putea devenit independenți.

Neînțelegerile din interiorul ALDE se accentuează de la o zi la alta. Motivul este legat de disensiunile dintre aripile ALDE – cea a fostului PC, condus de Daniel Constantin, şi cea a fostului PLR, condus de Călin Popescu Tăriceanu. Oamenii lui Daniel Constantin ar putea să părăsească ALDE și să formeze un grup de independenți, afirmă surse din acest partid. 

Nemulțumirile taberei din jurul lui Constantin sunt legate de faptul că Daniel Chițoiu blochează numiri ale unor membri din fostul PC. De altfel, Chițoiu participă la majoritatea negocierilor PSD-ALDE, flancându-i pe Tăriceanu și Constantin. Pe de altă parte, tabăra lui Daniel Constantin nu vede cu ochi buni intenția lui Călin Popescu Tăriceanu de a-l aduce în ALDE pe fostul premier Victor Ponta, aflat în conflict cu liderul PSD, Liviu Dragnea. De altfel, relațiile ALDE cu PSD nu sunt cele mai bune, tocmai din cauza problemelor interne ale ALDE. Astfel, Liviu Dragnea a cerut remanierea ministrului Energiei, Toma Petcu, care are probleme serioase de sănătate. Însă, ALDE a refuzat tocmai pentru că taberele din partid nu se înțeleg în privința succesorului.

Data congresului, în dispută

Neînțelegerile dintre cele două tabere au izbucnit la scenă deschisă pe tema organizării congresului, în care ar trebui ales un singur președinte, renunțându-se la sistemul de copreședinți. Tăriceanu, aflat în avantaj, vrea să grăbească organizarea alegerilor interne.  „În Statutul pe care noi îl avem în momentul de faţă, pe care l-am aprobat la precedentul congres, am hotărât că după alegerile parlamentare se organizează imediat un congres la nivelul partidului. Am avut şi o discuţie politică cu domnul Daniel Constantin, înainte de Anul Nou. Nu ştiu dacă între timp şi-a schimbat punctul de vedere, nu mi-a transmis acest lucru. Cel mai probabil după, Paşti vom organiza congresul”, a spus Tăriceanu.

În schimb, secretarul general al ALDE, deputatul Damian Florea, din tabăra lui Daniel Constantin, a avansat drept termen sfârșitul verii, el arătând că este necesară, mai întâi, organizarea de alegeri în organizaţiile judeţene, proces care ar putea dura câteva luni. Și aceasta pentru că Daniel Constantin încearcă să câștige timp, pentru a-și reorganiza oamenii astfel încât propria candidatură să aibă șanse la congres. Numele lui Damian Florea se află pe o listă neoficială de parlamentari care ar putea să părăsească ALDE și să devină independenți, urmând să acționeze pe modelul UNPR.

Lista parlamentarilor care vor să plece din ALDE 

*  Daniel Constantin –  vicepremier, ministru al Mediului, copreședinte ALDE și deputat.

*  Damian Florea – secretar general al ALDE, deputat. Provenit din fostul PC, a fost unul dintre primii conservatori care au susținut desprinderea de Dan Voiculescu.

*  Sorin Câmpeanu – deputat, fost ministru al Educației în Guvernul Ponta, propus de Daniel Constantin, care a renunțat la portofoliul Agriculturii pentru a-l sprijini pe Câmpeanu.

 Constantin Avram – liderul grupului ALDE din Camera Deputaților, un -vechi membru PC.

*  Mircea Banias – deputat, fost membru PC, după ce a intrat în Parlament pe listele PDL. Banias a fost achitat în primă instanță într-un dosar privind importurile ilegale din Portul Constanța.

*  Eugen Durbacă – de-putat din partea ALDE, după ce înainte de 1989 a fost membru al Comitetului Județean al PCR, iar după Revoluție a trecut prin nu mai puțin de nouă partide.

*  Mihai Niță – deputat, fost membru PC din 2012, după ce anterior fusese ales parlamentar din partea PDL.

*  Viorel Ilie – liderul grupului ALDE din Senat

*  Scarlat Iriza – senator, fost membru PSD și UNPR, partid de la care a trecut direct la ALDE.

*  Mihai Ruse – senator, membru ALDE din 2016, după ce a a fost în PSD timp de 20 ani.    

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Grafitul SALROM ar putea fi noul El Dorado 

Compania Națională a Sării – SALROM – va fi listată, probabil, la începutul anului 2023 – pe Bursa de Valori București. Nimic rău, aș...

Grafitul SALROM ar putea fi noul El Dorado 

Compania Națională a Sării – SALROM – va fi listată, probabil, la începutul anului 2023 – pe Bursa de Valori București. Nimic rău, aș...

Industria hârtiei este una dintre cele mai stabile

Criza economică, peste care s-a suprapus una de securitate au creat un climat impredictibil, volatil, care pune sub presiune mai toate domeniile. În ciuda...
Ultima oră
Pe aceeași temă