23.9 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăSportAFK Csikszereda Miercurea Ciuc, în optimile de finală ale Cupei României

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, în optimile de finală ale Cupei României

Harghitenii s-au impus în dauna celor de la Energeticianul (Liga a II-a) cu scorul de 2-1, golurile fiind înscrise de atacanții Gyorgy și Magyari, respectiv Vlad Rusu.

Formația ciucană este antrenată de Valentin Suciu, fostul tehnician cu care vecina Sepsi OSK Sf. Gheorghe a promovat în Liga I. Covăsnenii de la Sepsi s-au calificat cu mari emoții în faza următoare, trecând la loviturile de departajare, în deplasare, de ASU Politehnica Timișoara, cu 5-3, după 1-1 în timp regulamentar și prelungiri.

În primul derby de Liga I al acestei faze competiționale, FC Voluntari a dispus acasă de FC Botoșani cu 2-1, moldavii rămânând în doar 9 jucători, după două eliminări. Tot de două ori s-a arătat cartonașul roșu și la Galați, acolo unde Dacia Unirea Brăila a fost învinsă de Dinamo cu 3-1. Pe banca tehnică a alb-roșiilor a debutat noul antrenor Claudiu Niculescu, înlocuitor al lui Florin Bratu. Pe banca tehnică a brăilenilor s-a aflat un fost dinamovist, Florentin Petre. Ambele echipe au terminat în 10 jucători. Sportul Snagov a fost gazdă pe Centralul din Bănie, la partida cu Universitatea Craiova. Știința nu a avut probleme în a-și apropia victoria, marcând câte un gol în fiecare repriză. Tabela de 2-0 s-a conturat grație unor jucători aflați la primul gol într-o partidă oficială în tricoul alb-albastru: fundașul Gardoș și atacantul Markovic.

Ieri au avut loc mai multe meciuri în aceeași fază a competiției, iar astăzi mai sunt programate alte patru partide, după cum urmează:

16:00 | Luceafărul Oradea – AFC Astra
16:30 | Bucovina Rădăuți – Gaz Metan Mediaș
18:45 | Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele
21:30 | Unirea Alba Iulia – FCSB.  

Cele mai citite

Războiul care bâzâie

Există un sunet care a ajuns să inspire mai multă teamă, decât zgomotul unui avion de luptă. Este bâzâitul aproape imperceptibil al unei drone....

FIFA scoate la vânzare gazonul finalei Mondialului! Cât trebuie să plătească fanii pentru un suvenir exclusivist

FIFA a lansat un produs de colecție inedit, punând în vânzare bucăți din gazonul pe care se va disputa finala Campionatului Mondial din 2026.FIFA...

Un singur moment i-a schimbat viața! Starul Norvegiei, ținta unui val șocant de amenințări

Alexander Sorloth a devenit victima unui val de abuzuri în mediul online după eliminarea Norvegiei de la Campionatul Mondial.Alexander Sorloth traversează una dintre cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă