11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportAdrian Papahagi se retrage din politică

Adrian Papahagi se retrage din politică

Vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară, universitarul clujean Adrian Papahagi, a anunţat că se retrage din viaţa politică. El a precizat că va rămâne alături de partidul la fondarea căruia a participat şi că va sprijini Mişcarea Populară oricând liderii acestei formaţiuni i-o vor cere. Anunţul retragerii a fost făcut prin intermediul unui anunţ publicat pe pagina de Facebook a liderului politic.

”Din raţiuni personale, care nu mă implică decât pe mine, am decis să mă retrag din viaţa politică. Voi continua să lupt, ca intelectual, pentru valorile în care cred şi pentru asanarea spaţiului public românesc. Voi acorda mereu sprijin şi încredere Partidului Mişcarea Populară, al cărui fondator sunt, şi Preşedintelui Traian Băsescu. Voi fi alături de ei ca orator şi susţinător, atunci când mi-o vor cere, aşa cum s-a întâmplat din vara lui 2012 încoace. În perioada următoare îmi voi dedica toată pasiunea şi energia familiei şi universitatii, şi voi refuza orice apariţie publică”, a spus Adrian Papahagi.

Universitarul clujean conducea şi filiala judeţeană a Partidului Mişcarea Populară. În contextul retragerii lui, există posibilitatea ca funcţia de lider judeţean să fie preluată de deputatul Adrian Gurzău, aflat la cel de-al treilea mandat, provenit din PDL. Adrian Papahagi nu a putut fi contactat pentru a da detalii despre motivele retragerii sale din viaţa politică.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă