La inceputul anilor ’90, studiourile Fox au inceput productia la "Ben Stiller Show", un program de divertisment unde se parodiau filme/ reclame/ emisiuni TV.
Dupa doar 13 episoade a fost interzis, si desi putina lume apucase sa-l vada pana la momentul acela, scoaterea brutala din circuit, asa, din senin, a functionat ca o propulsare la reputatie. O promisiune pe atunci, gazda show-ului, Ben Stiller s-a aruncat in comedii triviale de spalare pe creier, repetandu-se pe sine de la un rol la altul. Zoolander, plasat in lumea modellingului masculin, este filmul care avea sa-i arate in sfarsit lui Stiller calea si genul de satira care ii complimenteaza talentul. Filmul respira energie si umor – si pentru asta e facut, plus sa-i dea lui Stiller ocazia sa-i ia peste picior pe toti tinerii narcisisti care cred ca tot ce conteaza in viata "este sa arati bine, da’ bine de tot". El e co-scenarist, co-producator, regizor si-l joaca pe Derek Zoolander, cel mai tare manechin din lume din ultimii trei ani. A aparut in nenumarate spoturi publicitare cel putin jenante si e gata oricand sa tranteasca o maxima profunda pe o varietate coplesitoare de teme, chiar daca are probleme cu a pronunta un cuvant mai lung de cinci litere. E un idiot, si daca va prindeti repede o sa-l savurati, caci optzeci la suta din glumele din film se bazeaza pe "conditia" lui Zoolander – si sunt glume bune.
