14.5 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialZiua Europeană Fără Maşini

Ziua Europeană Fără Maşini

Pe 22 septembrie, în fiecare an, în marile oraşe europene, traficul este oprit pentru câteva ore. Iniţiativa Uniunii Europene a fost îmbrăţişată de 90 de localităţi din Franţa, 629 de localităţi din Spania, 51 de localităţi din Portugalia, iar în România s-au înscris peste 40.

Săptămâna Mobilităţii (16 – 23 septembrie) este un eveniment care promovează valori şi activităţi ce respectă principii de protecţia mediului, cum ar fi “mobilitatea durabilă”, calitatea mediului, oraşe curate, conservarea resurselor naturale, biodiversitate.

Oraşul fără maşini

Aradul a marcat şi el ziua “În oraş fără maşină” în cadrul Săptămânii Mobilităţii Europene. Agenţia pentru Protecţia Mediului, în parteneriat cu Primăria Arad, cu Inspectoratul Şcolar şi cu Serviciul Poliţiei Rutiere, au organizat acţiuni educative. “În vederea desfăşurării evenimentului, traficul auto pe strada I. C. Brătianu din centrul municipiului Arad a fost închis între orele 9,00 – 12,00, pentru a avea loc concursuri de biciclete şi role pentru preşcolari şi elevi”, a declarat Dana Dănoiu, director executiv al APM Arad.

Educaţie pentru toate vârstele

Şi în judeţul Sălaj, elevii claselor gimnaziale din Zalău, Cehu Silvaniei, Şimleu Silvaniei şi Jibou participă în cursul acestei săptămâni la crosuri şi alte activităţi menite să încurajeze utilizarea unor forme alternative de transport şi de călătorie, precum rolele sau bicicleta pentru a marca pe plan local “Săptămâna Mobilităţii Europene”.

“Facem acţiuni în toate oraşele şi, în principiu, ne-am axat pe activităţi de cros cu copiii din şcoala gimnazială, pe diferite categorii de vârstă”, a declarat Aurica Grec, directorul Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Sălaj. Totodată, primăria Zalău, SC Transurbis SA şi Agenţia pentru Protecţia Mediului au organizat, pe strada Corneliu Coposu, un concurs de desene pe asfalt şi o competiţie de ciclism, precum şi un concurs de cross.

 

Cele mai citite

Programul apă-canal de la Fondul de Mediu a fost fraudat! Președintele AFM confirmă dezvăluirile PUTEREA

Președintele Administrației Fondului de Mediu, Laurențiu Neculaescu, confirmă dezvăluirile PUTEREA legate de fraudele masive cu finanțare prin AFM pentru programul apă-canal. Conducerea Administrației Fondului...

Plângere penală pe numele primarului din Drobeta Turnu Severin

Un cetățean care se prezintă “militant civic” a depus plângere penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pe numele primarului din Drobeta Turnu Severin, Marius...

Înțelegerea Declarației 700

Declarația 700 este un instrument esențial în cadrul sistemului de administrare fiscală din România, utilizat atât de antreprenori cât și de alte entități de...
Ultima oră
Pe aceeași temă