13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecial„Ziua celor doi Papi“, un eveniment planetar

„Ziua celor doi Papi“, un eveniment planetar

 

Roma se pregăteşte pentru primirea a sute de mii de pelerini şi a zeci de delegaţii oficiale pentru „evenimentul planetar“ de duminică – canonizarea a doi foşti capi ai Bisericii Catolice, Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, în prezenţa a doi Papi în viaţă, Francisc şi Benedict al XVI-lea.

Roma va trăi un eveniment istoric inedit – doi Papi în viaţă şi doi Papi sfinţiţi, declară oficiali ai Sfântului Scaun. La ceremonia de canonizare, vor lua parte 61 de delegaţii reprezentând 54 de ţări, 19 şefi de stat, 25 de şefi de guvern, 23 de miniştri şi peste 800.000 de pelerini. Cifra este încă estimativă. Oraşul Etern a intrat într-un parcurs care a debutat în Vinerea Mare (18 aprilie) şi se va încheia cu un uriaş concert pentru serbarea zilei de 1 Mai, având la mijloc Sărbătoarea Eliberării (25 aprilie) şi dubla canonizare (27 aprilie). Primarul capitalei italiene, Ignazio Marino, a declarat că „suntem pregătiţi, arhipregătiţi, pentru primirea a circa trei milioane de turişti“, subliniind că dubla canonizare „va fi un eveniment planetar”.

„Este un eveniment cum Roma nu a mai trăit vreodată în istoria sa: canonizarea a doi Papi în prezenţa a doi Papi în viaţă”, Francisc şi Benedict al XVI-lea, a declarat şi Monseniorul Liberio Andreatta, şeful Agenţiei vaticane pentru organizarea pelerinajelor, cu toate că, pentru moment, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a refuzat să confirme prezenţa Papei emerit, „având în vedere vârsta sa”. Toate serviciile oraşului Roma sunt în fierbere: transporturile, securitatea, comunicaţiile, spitalele. Doar pentru canonizare, primăria a prevăzut transporturi speciale pentru sâmbătă şi duminică, cu autobuze suplimentare şi două linii de metrou ce vor circula fără întrerupere. 19 ecrane-gigant au fost deja amplasate în diverse puncte din metropola italiană, care vor permite urmărirea ceremoniilor în mai multe limbi, printre care italiana, poloneza, spaniola, franceza sau araba.

„Un mare stres“ pentru Roma

Primăria a prevăzut locuri de parcare pentru peste 4.300 autocare, în timp ce la Roma sunt aşteptate şi numeroase trenuri şi zboruri speciale. Mulţi pelerini vor sosi şi cu vapoare în portul vecin Civitavecchia. Din Polonia – ţara de origine a Papei Ioan Paul al
II-lea, supranumit şi Papa Pelerin – sunt aşteptate 1.700 autocare, 58 zboruri charter şi cinci trenuri speciale.

În ce priveşte securitatea, peste 2.400 agenţi ai poliţiei naţionale vor veni să întărească forţele poliţiei municipale, de 2.000 membri. Un „culoar de securitate” va fi organizat pe mijlocul străzilor ce duc spre Vatican, cu bariere metalice pentru a permite circulaţia forţelor de ordine, a delegaţiilor oficiale sau ambulanţelor. Piaţa Sfântul Petru din Vatican va fi închisă sâmbătă seară chiar şi pentru pietoni, accesul urmând să fie permis din zorii zilei de duminică. Mii de voluntari ai Protecţiei Civile vor asigura ordinea 24 de ore din 24 şi vor distribui turiştilor şi pelerinilor patru milioane de sticle cu apă. Ei vor fi susţinuţi de alte sute de voluntari ai organizaţiilor catolice, de sute de medici şi infirmiere din serviciile medicale de urgenţă, iar o mie de persoane vor asigura curăţenia.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă