27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialZi de curăţenie generală

Zi de curăţenie generală

Pe 25 septembrie, România va asista şi va par­ticipa la cel mai mare proiect de colectare a deşeurilor. Proiectul intitulat „Let’s Do It, Romania!” face parte dintr-o acţiune la nivel global, numită „Let’s Do It, World!”.

Ţara care a luat această iniţiativă a fost Estonia. Astfel, pe 3 mai 2008, întreaga societate estoniană – statul, ONG-uri, companii private, sute de organizaţii şi peste 50.000 de vo­luntari – au colectat peste 10.000 de tone de deşeuri de pe te­ritoriul ţării. După Estonia au urmat Letonia şi Lituania, iar acum este rândul românilor să urmeze acest exemplu.

Proiectul „Let’s Do It, Romania!” are drept scop cu­răţarea mormanelor de gunoi care strică frumuseţile peisajului românesc. Pentru a asigura o eficacitate maximă demersului, organizatorii s-au ocupat mai întâi de realizarea unei hărţi a locurilor unde se află deşeurile. Cartarea a fost posibilă cu ajutorul voluntarilor din fiecare judeţ al ţării care au localizat mormanele. De asemenea, au fost organizate ope­raţiuni pilot în judeţele Cluj (22 iunie), Timiş şi Argeş (5 iu­nie), al căror scop a fost verificarea hărţii deşeurilor şi aproximarea numărului de voluntari necesar pentru acţiu­nea la nivelul întregii ţări. Astfel, cei 5.100 de voluntari care s-au adunat pentru aceste operaţiuni au reuşit să carteze aproape 20% din suprafaţa României, au adunat 300 de tone de gunoi şi au curăţat aproximativ 2% din teritoriul ţării.

Înscrierea voluntarilor a avut loc până la data de 20 septembrie, iar dacă nu v-aţi înscris şi, totuşi, vreţi să faceţi România mai curată, puteţi să începeţi chiar din faţa locuinţei dumneavoastră.

 

Cele mai citite

România are nevoie de o nouă generație de lideri politici, educați pe modelul occidental, consideră rectorul SNSPA

România trebuie "să investească încredere într-o nouă generație de lideri politici, educați și formați pe modelul occidental", consideră profesorul Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă