15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialZena Holloway s-a mutat sub apă

Zena Holloway s-a mutat sub apă

La 18 ani făcea scufundări şi călătorea în toată lumea pentru a găsi locuri interesante unde să-şi împlinească visul de a înota alături de peşti. A devenit instructor de scuba diving şi a descoperit că apa îi alimentează o pasiune nouă. Autodidactă, Zena Holloway învaţă să facă filmări şi fotografii subacvatice.

Astăzi are 37 de ani şi este unul dintre cei mai respectaţi profesionişti din domeniul surprinderii imaginilor subacvatice. Locuieşte în Londra şi are o firmă care-i poartă numele.

Face fotografii şi clipuri video pentru reclame, dar şi pentru cele mai importante publicaţii din lume. A făcut şedinţe foto sub apă, printre alţii, pentru “GQ”, “The Observer”, “National Geographic”, Nike, Umbro, Radox, Polydor, Sony, Epson şi Herbal Essences.

Primul ei premiu a venit în 1998, o medalie de argint la expoziţia anuală organizată de  “The Royal Photographic Society”. De atunci, aproape în fiecare an îşi adaugă noi premii la CV.

Dar ce este atât de spectaculos în ceea ce face Zena Holloway? În primul rînd scena unde se desfăşoară. Ea creează adevărate decoruri sub apă. A fotografiat top-modele, dar şi bebeluşi, animale şi obiecte scufundate.

“Mă străduiesc de fiecare dată să depăşesc limitele, iar lucrul sub apă în oferă din belşug ocaziii de acest fel. Mă străduiesc să fiu originală şi simt că sub apă pot să fac cel mai bine acest lucru. Iubesc spontaneitatea pe care apa o conferă oricărui cadru”, explică Zena.

Portofoliul ei complet este disponibil pe siteul zenaholloway.com, şi în exclusivitate pentru vizitatorii romanialibera.ro a făcut o selecţie a fotografiilor pe care le consideră reprezentative pentru activitatea ei de până acum.

 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...
Ultima oră
Pe aceeași temă