14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialZeci de răniţi în confruntările dintre poliţia macedoneană şi imigranţi

Zeci de răniţi în confruntările dintre poliţia macedoneană şi imigranţi

UPDATE: Cel puţin "260 de migranţi au fost răniţi" duminică la frontiera macedoneană din zona Idomeni în cursul ciocnirilor cu poliţia macedoneană "care a făcut uz de gaze lacrimogene şi de gloanţe din plastic", a indicat pentru AFP un responsabil al organizaţiei neguvernamentale Medici fără frontiere (Medecins sans frontiere). 

"Aproximativ 300 de persoane au fost rănite, între care 200 au primit ajutor din partea unităţii noastre medicale pentru probleme respiratorii, 30 pentru răni provocate de gloanţe din plastic şi 30 pentru alte răni", a indicat Achilleas Tzemos, responsabil al acestei organizaţii în tabăra de la Idomeni. 

=====

Poliţia macedoneană neagă că ar fi utilizat gloanţe din plastic, indicând, în schimb, că trei dintre poliţişti săi au fost răniţi de pietrele aruncate de migranţi. "Noi am utilizat produse chimice autorizate, dar nu şi gloanţe", a declarat Liza Bendvska, o purtătoare de cuvânt a poliţiei macedonene, potrivit Agerpres. 

Incidentele au început duminică dimineaţă când unii dintre cei circa 500 de migranţi – adunaţi la bariera punctului de control -pentru a cere "deschiderea frontierei", închisă de la începutul lunii martie, au încercat să forţeze grilajul şi au început să arunce cu pietre în poliţiştii macedoneni care au ripostat cu gaze lacrimogene. 

Poliţiştii macedoneni "au tras cu gaze pentru a se proteja şi a proteja frontiera când un grup de migranţi a încercat să distrugă grilajul", a indicat pentru AFP Toni Angelovski, purtător de cuvânt al Ministerului macedonean de Interne. 

Peste 11.000 de migranţi şi refugiaţi se află de o lună şi jumătate într-o tabără provizorie la Idomeni în condiţii mizerabile şi manifestând cvasicotidian pentru deschiderea frontierei, închisă după începutul lunii martie ca urmare a blocării "rutei balcanice " utilizată anterior de migranţi cu destinaţia ţările din nordul Europei. 

Tentativele guvernului grec de a-i convinge pe migranţii de la Idomeni să părăsească zona pentru a fi transferaţi în centre de primire învecinate nu au avut pentru moment rezultatele scontate, migranţii preferând să rămână la Idomeni, sperând în continuare în deschiderea frontierei.

Cele mai citite

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă