16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialZăpadă comestibilă şi parfumată de Revelion, la Londra

Zăpadă comestibilă şi parfumată de Revelion, la Londra

Mii de londonezi care au ales să petreacă de Anul Nou în stradă au gustat fulgi de zăpadă comestibili şi au inhalat fum cu aromă de căpşuni, transmite Agerpres.

Circa 50.000 de persoane au încercat să prindă şi să înghită fulgi de zăpadă al căror gust se potrivea cu culorile spectacolului vizual, relatează AFP.

Citeşte şi: Şase pământeni intră în anul 2014 de15 ori, departe de Pământ

Confeti comestibili cu gust de banane, baloane cu parfum de portocale şi fum cu aromă de căpşuni şi mere au plutit în aer 11 minute, cât a durat focul de artificii ce a luminat marea roată London Eye.

Anul 2013 a fost marcat în Marea Britanie de moartea fostului premier Margaret Thatcher, dar şi de naşterea unui nou moştenitor al coroanei, prinţul George, precum şi de victoria lui Andy Murray în turneul de tenis de la Wimbledon, eveniment pe care britanicii nu l-au mai trăit din 1936.

‘Nu există mijloc mai potrivit să sărbătorim marile momente ale anului 2013 şi începutul unui nou an incitant decât unul din cele mai uimitoare focuri de artificii din lume’, a spus primarul Londrei, Boris Johnson. ‘O explozie spectaculoasă de focuri de artificii care poate fi gustată şi simţită! Unde altundeva decât la Londra poţi avea o astfel de experienţă?’, a adăugat el.

Citeşte şi: VIDEO. Revelion 2014: Ce ţări au intrat deja în noul an

Circa 100.000 de persoane aflate pe malurile Tamisei au primit pachete cu brăţări fluorescente şi şapte feluri de dulciuri, ale căror arome fructate se potriveau cu spectacolul. Circa 250.000 de oameni au asistat la focul de artificii de la miezul nopţii, în pofida vremii reci şi ploioase.

Cele mai citite

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă