Deputaţii au decis din nou, marţi, cǎ justiţia nu se aplicǎ în mod egal tuturor, ci existǎ cetǎţeni care nu pot fi anchetaţi şi judecaţi decât dacǎ lor, deputaţilor, li se pare cǎ probele sunt serioase. Şi cum probele nu pot fi strânse decât dupǎ ridicarea imunitǎţii, acestea vor fi întotdeauna insuficiente.
Acest mod de a gândi este uniform distribuit în toate partidele, deşi înaintea şedinţei de marţi liderul grupului PDL declara cǎ în cazurile Borbély şi Dobre deputaţii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunitǎţii. Votul a fost secret, mǎ întreb încǎ o datǎ de ce existǎ aceastǎ procedurǎ în Parlament, unde oamenii sunt trimişi sǎ-şi reprezinte alegǎtorii, deci aceştia ar trebui sǎ le poatǎ controla prestaţia. Chiar aşa, cu vot secret, e uşor de dedus cǎ, fiind prezenţi 78 de parlamentari PDL, iar voturile pentru ridicarea imunitǎţii fiind doar 54, respectiv 47, e clar cǎ nu întreg grupul PDL a votat “pentru”.
Situaţia nu e nouǎ. Dacǎ e sǎ ne referim doar la “derapajele” din actuala legislaturǎ, trebuie amintit cǎ Monica Iacob-Ridzi nu poate fi percheziţionatǎ informatic, iar deputatului Dan Pǎsat nu i se poate cere arestarea în faţa unui judecǎtor, tot pentru cǎ plenul Camerei s-a opus. Avem acum doi deputaţi PDL, unul USL şi unul UDMR care „beneficiazǎ” de scutul colegilor deputaţi. Un fel de eşantion reprezentativ, suficient pentru a demonstra congruenţa principiilor ce cǎlǎuzesc partidele parlamentare. În parantezǎ, trebuie remarcat cǎ în Senat nu avem astfel de cazuri.
Ce-i drept, incriminǎrile aduse de Parchetul General, mai ales în cazul ex-ministrului Victor Paul Dobre, pot suscita legitime îndoieli. N-am înţeles niciodatǎ în ce a constat abuzul în serviciu pe care l-a comis chestorul Manoloiu atunci când a refuzat sǎ‑şi asume veridicitatea numǎrului de persoane înscrise în listele permanente. Listele respective nu erau produse, ci doar prelucrate, pe baza informaţiilor furnizate de administraţiile locale, de cǎtre direcţia pe care o conducea. Or, rapoartele de activitate ale Autoritǎţii Electorale Permanente aratǎ de ani de zile cǎ aceste date conţin omisiuni şi inadvertenţe.
Cel mai probabil, orice instanţǎ ar fi dat câştig de cauzǎ chestorului Manoloiu şi, implicit, inculpatului colateral (vinovat de a fi transmis Curţii Constituţionale adresa semnatǎ de şeful DEPABD). La urma urmei, dacǎ şi-ar fi asumat corectitudinea datelor cu pricina, şi ulterior ar fi fost gǎsite în listele electorale permanente 100 de persoane decedate, abia atunci ar fi existat motive temeinice pentru inculparea chestorului. Dar asta nu schimbǎ fondul problemei. În urma votului de marţi, acest caz nu va putea ajunge în instanţǎ. Iar suspiciunea de vinovǎţie va continua sǎ planeze asupra deputatului Dobre, devenind o linie de atac împotriva USL greu de combǎtut în apropiata campanie electoralǎ.
Domnul László Borbély declara, dupǎ aflarea rezultatului votului din Camerǎ: „Am rǎsuflat uşurat, pentru cǎ s-a fǎcut dreptate”. Pe termen scurt, da, poate rǎsufla uşurat. Numai cǎ de-acum încolo asupra întregii cariere politice a liderului maghiar va plana prezumţia de vinovǎţie. Cine ar mai îndrǎzni sǎ numeascǎ într-o funcţie publicǎ un ins acuzat de trafic de influenţǎ şi care nu şi-a dovedit nevinovǎţia?
Votul de marţi nu va rǎmâne fǎrǎ consecinţe asupra raportului din cadrul Mecanismului Verificare şi Monitorizare asupra Justiţiei ce va fi prezentat la sfârşitul anului. Cum altfel îl vor putea interpreta raportorii decât ca pe o nouǎ obstrucţionare a justiţiei, venitǎ din partea politicului? Dacǎ mai era nevoie, acum existǎ motive suficiente pentru a se amâna la calendele greceşti intrarea României în spaţiul Schengen.
Constituţia adoptatǎ în 2003 a restrâns imunitatea de care se bucurau parlamentarii la voturile şi opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Ca o ciudǎţenie, Legea rǎspunderii ministeriale a pǎstrat (prin art.16-7) pentru miniştrii care au calitatea de parlamentari o imunitate suplimentarǎ, pentru ei fiind necesarǎ o cerere de începere a urmǎririi penale din partea Camerei din care fac parte. În 2007, Guvernul Tǎriceanu a fǎcut o propunere de modificare a legii, în sensul eliminǎrii imunitǎ-ţii penale a foştilor miniştri, dar aceasta a fost respinsǎ în 2011. Ea nu ar constitui o problemǎ, în mǎsura în care deputaţii şi senatorii ar da dovadǎ de suficient bun-simţ încât sǎ înţeleagǎ cǎ ei nu sunt chemaţi sǎ judece cauzele respective şi ar da rapid curs cererilor venite din partea Parchetului. Din pǎcate, trebuie sǎ constatǎm cǎ nu e cazul. Consecinţele le suportǎm cu toţii, inclusiv cei vizaţi de cererile de urmǎrire, care nu vor mai putea niciodatǎ sǎ pretindǎ cǎ sunt nevinovaţi.
Mircea Kivu este sociolog
