Invazia Rusiei asupra Crimeii este cel mai limpede exemplu de agresiune pe timp de pace la care Europa este martoră din 1938 încoace, când Germania nazistă a invadat regiunea Sudeţilor. S-ar putea să fie la modă să bagatelizăm „lecţiile München-ului“, când Neville Chamberlain şi Edouard Daladier au crezut că l-au potolit pe Hitler admiţând pretenţiile lui asupra Cehoslovaciei.
Dar, dacă Occidentul consimte tacit la anexarea Crimeii de către Rusia – fiind a doua oară când preşedintele Vladimir Putin câştigă teritoriu furat de la un stat suveran, după ruperea Abhaziei şi Osetiei de Sud de Georgia în 2008 –, liderii democratici vor regreta cu siguranţă pasivitatea de care au dat dovadă.
În cancelariile occidentale răspunsurile au fost confuze. Pedepsele luate în considerare – excluziunea din G-8, de exemplu – ar fi de tot râsul dacă ameninţarea păcii din Europa nu ar fi atât de mare. Putin priveşte destrămarea Uniunii Sovietice ca pe cea mai mare catastrofă a lumii moderne şi a încercat fără oprire să reînvie imperiul pierdut al Rusiei. Dacă Occidentul vrea să fie luat în serios, trebuie să acţioneze la fel de hotărât precum Putin.
Succesele lui Putin în refacerea imperiului au venit aproape fără nici un cost. Comunitatea Economică Eurasiatică a înconjurat statele bogate energetic, precum Kazahstan, Uzbekistan şi Turkmenistan. Georgia a fost dezmembrată în 2008. De Guvernul Armeniei şi-a bătut joc când Uniunea Europeană i-a propus un tratat de asociere.
Acum, marele premiu geostrategic – Ucraina – poate cădea în mâinile lui Putin. Rusia, fără Ucraina, încetează să fie un imperiu, „dar, cu Ucraina subordonată, Rusia se transformă automat într-un imperiu“, arată fostul consilier pe probleme de securitate al Statelor Unite, Zbigniew Brzezinski. Şi, pentru că cei mai mulţi ucraineni nu au nici un fel de dorinţă de a se alătura imperiului lui Putin, putem fi siguri că Putin va recurge la varianta militară, precum Uniunea Sovietică, dar fără Partidul Comunist.
Având în vedere nesăbuinţa lui Putin, răspunsul comunităţii internaţionale trebuie să fie pe măsură. Anularea summiturilor, a tratatelor de afaceri sau a calităţii de membră în organizaţii precum G-8 nu sunt suficiente. Numai acţiunile ce vor impune sancţiuni economice care afectează cetăţenii ruşi – care, până la urmă, l-au menţinut pe Putin la putere de atâtea ori – au o şansă să abată Kremlinul de la tendinţele sale expansioniste.
Ce sancţiuni ar putea funcţiona? Mai întâi, Turcia ar trebui să închidă Strâmtoarea Dardanele pentru vasele ruseşti, cum a făcut în 2008, în timpul războiului ruso-georgian. Atunci, Turcia a închis accesul navelor la Marea Neagră, pentru ca Statele Unite să nu intervină, deşi SUA, acum este clar, nu aveau vreo intenţie să facă asta. Astăzi, ar trebui să blocheze nu numai accesul navelor de război ruseşti, ci al tuturor navelor comerciale ale Rusiei în porturile din Marea Neagră. Impactul asupra economiei Rusiei şi asupra pretenţiilor militare ale lui Putin ar fi considerabil.
Turcia poate închide Strâmtoarea Dardanele în baza unui amendament din 1982 la Convenţia de la Montreux din 1936. Într-adevăr, Turcia ar putea întoarce împotriva sa justificarea lui Putin de a ataca Crimeea – cum că îşi protejează cetăţenii de origine rusă de acolo – argumentând că şi ea îşi protejează etnicii tătari, care, din cauza proastei conduceri ruse din trecut, sunt nerăbdători să rămână sub cârmuire ucraineană.
Ministrul de Externe Ahmet Davutoglu a făcut cale întoarsă săptămâna aceasta dintr-o vizită, pentru a zbura la Kiev, să ajute noul guvern interimar. Premierul Recep Tayyip Erdogan, fără să se exercite vreo presiune asupra sa, ar trebui să imite acest gest, prin închiderea strâmtorilor pentru ruşi – până când Putin îşi recheamă trupele la bazele din Sevastopol sau pe teritoriul rus. Şi NATO, în baza articolului 5, ar trebui să ofere protecţie Turciei, în cazul în care Rusia ar încerca să o intimideze. În al doilea rând, preşedintele american, Barack Obama, ar trebui să impună aceleaşi sancţiuni economice pe care
le-a impus Iranului pentru programul său nuclear. Acele sancţiuni au afectat mult economia iraniană. Similar, America ar trebui să nu mai recunoască nici o bancă ce face afaceri cu o companie sau o bancă rusească, ceea ce ar duce la instaurarea unui haos pe care Rusia l-a simţit numai după prăbuşirea comunismului. Poporul rus ar trebui să înţeleagă că, dacă îi permite lui Putin (al cărui principal argument pentru revenirea la putere este că a pus capăt foametei din primii ani postsovietici) să-şi continue agresiunea, va plăti un preţ foarte mare. În al treilea rând, Obama ar trebui să atragă atenţia asupra interesului chinezilor privind stabilitatea eurasiatică. Putin poate că priveşte dezmembrarea URSS drept o tragedie, dar pentru China a fost cel mai important cadou geostrategic. Dintr-o lovitură, imperiul care i-a furat Chinei milioane de hectare şi care a ameninţat Republica Populară cu anihilarea nucleară a dispărut.
De atunci, statele independente din Asia Centrală, şi chiar şi Ucraina, au devenit parteneri de afaceri importanţi pentru China. Cuceririle Rusiei din Georgia au displăcut profund Chinei, după cum s-a văzut la summitul de după război al Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (un grup de ţări incluzând state foste sovietice care au graniţe comune cu Rusia şi China). Rusia a cerut Organizaţiei pentru Cooperare să recunoască independenţa Abhaziei şi a Osetiei de Sud. Dar OSS s-a împotrivit. Statele membre din Asia Centrală – Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan – nu ar fi înfruntat vreodată Kremlinul dacă nu ar fi avut sprijinul Chinei. Astăzi, preşedintele chinez, Xi Jinping, ar trebui să aibă un răspuns mai clar în faţa comportamentului lui Putin. În curând, China va trebui să demonstreze Naţiunilor Unite că este o adevărată membră de încredere a comunităţii internaţionale: va sprijini intenţia clară a lui Putin de a sfida legea internaţională sau va susţine integritatea teritorială a Ucrainei?
Mai sunt posibile şi alte sancţiuni. Oficialii ruşi pot rămâne fără vize. Bunurile pot fi confiscate, mai cu seamă acelea spălate de oligarhii apropiaţi de Putin. Numai când durerea devine de nesuportat, mai cu seamă pentru elită, visul lui Putin va fi învins.
Costul inacţiunii este ridicat. Numeroase ţări, de la Japonia la Israel, se bazează pe angajamentul Americii de a acţiona când pacea mondială este ameninţată. Mai mult, când Ucraina a predat armamentul nuclear, în 1994, a făcut-o în baza înţelegerii că Statele Unite (şi Marea Britanie, Franţa şi Rusia) îi vor garanta integritatea teritorială. Dacă Crimeea va fi anexată, nimeni nu ar trebui să se mire dacă Ucraina îşi reia apărarea nucleară (când redobândeşte capacitatea de a face asta).
Când Chamberlain s-a întors de la München, Winston Churchill i-a spus: „Ai avut de ales între război şi dezonoare. Ai ales dezonoarea şi vei avea război“. Obama şi alţi lideri occidentali se află în faţa unei alegeri similare. Dacă vor alege dezonoarea, putem fi siguri că un Putin determinat le va asigura războiul.
Charles Tannock este membru al Comitetului pentru Afaceri Externe în cadrul Parlamentului European.
Copyright: Project Syndicate, 2014. www.project-syndicate.org
