15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialViktor Orban nu vrea noi imigranţi în Ungaria

Viktor Orban nu vrea noi imigranţi în Ungaria

Premierul Ungariei, Victor Orban, a declarat, miercuri, că vremea multiculturalismului s-a încheiat, iar Ungaria trebuie să facă tot posibilul pentru atenuarea consecinţelor acestui curent, informează Mediafax.

“Noi nu vrem să scăpăm de oamenii care convieţuiesc cu noi, dar nici să primim imigranţi suplimentari. Iar Ungaria este vulnerabilă din acest punct de vedere, din cauza mărimii şi a poziţiei geografice. Dacă facem măcar o dată greşeli în privinţa imigraţiei, dacă ne pierdem cu firea măcar o dată, apar schimbări care nu mai pot fi corectate”, a declarat Orban, într-un interviu acordat publicaţiei ungare Napi Gazdasag.

Citeşte şi: Viktor Orban sârnește reacții aprinse în PE. Ce declarații a făcut premierul ungar

În acest context, premierul ungar a ţinut să precizeze că multiculturalismul reprezintă un amestec al diverselor civilizaţii.

“Un lucru este existenţa unei ţări multietnice: spre exemplu, Ungaria are rădăcini multietnice şi multiculturale. Altceva este însă actualul concept de multiculturalism, care se referă la diverse fundamente civilizaţionale, islamice, la elemente religioase asiatice aflate în coexistenţă cu creştinismul. Vom face tot posibilul pentru a evita acest lucru în Ungaria”, a explicat Orban.

Mai mult, Orban a  precizat că investitorii, artiştii, oamenii de ştiinţă noncreştini sunt bineveniţi în Ungaria, “dar nu vrem un amestec de mare amploare”.

Recent, Viktor Orban a respins planul Comisiei Europene de distribuire în statele UE a imigranţilor extracomunitari, catalogându-l “nebunesc”.

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Șeful Lufthansa își exprimă frustrarea în legătură cu problemele Boeing

Întârzierile de livrare a avioanelor de la Boeing sunt „extrem de enervante” și costă Lufthansa foarte mulți bani, dar constructorul american de avioane ar...

Cod galben de vreme rea în 14 județe! Care sunt zonele vizate de avertizare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul zilei...
Ultima oră
Pe aceeași temă