Nu sunt multe luni de când distinşii noştri specialişti în economie aduceau osanale guvernării Orban pentru orientarea ei radicală şi refuzul semeţ al colaborării cu FMI. Vă mai amintiţi sau… aţi uitat?
Cum a ajuns Ungaria pe buza prăpastiei?
Care este adevărul despre Ungaria şi la ce consecinţe ne putem aştepta în viitor? Viktor Orban este poreclit „Viktator”, au loc mari proteste şi represiunea este pe măsură. Tensiunile se acumulează în diverse planuri şi pe diferite direcţii, iar aparenţele sunt tot mai greu de salvat. Bilanţul a 20 de luni de guvernare Fidesz este îngrijorător. The Guardian din 6 ianuarie 2012 tratează pe larg aceste probleme. Unde s-a greşit, ce se mai poate face şi spera? Până unde se poate ajunge? Ce urmări ar putea rezulta pentru România?
Ce înşelătoare sunt aparenţele! În clădirea neorenascentistă a Operei din Budapesta, premierul Viktor Orban păşea în noul an 2012, în mijlocul adepţilor săi, serbând cu fast intrarea în vigoare, din data de 1 ianuarie 2012, a Constituţiei Ungariei, votată de Parlament cu 80% pe 18 aprilie 2011. Atunci, la anunţarea rezultatelor votului, toţi cei prezenţi se ridicaseră în picioare pentru a aplauda şi ovaţiona. Acum, la început de an, totul părea perfect şi discursul lui Pal Schmitt, preşedinte al Fidesz, nu conţinea nici cea mai mică aluzie la demonstranţii din stradă, printre care maşinile invitaţilor lui Orban îşi făcuseră loc cu atâta greutate până la intrarea în sală. Între 30.000 şi 70.000 de demonstranţi înconjuraseră sala, protestând împotriva autoritarismului regimului Orban şi contra noii constituţii. Ceva se schimbase. La plecare, contrar firii şi obiceiurilor sale, Viktor Orban s-a strecurat pe uşa din spate.
Dar formele revoltei sunt numeroase şi diverse. Miercuri, 28 decembrie, sub ploaia măruntă şi îngheţată, cu ceştile de ceai pe jumătate goale dinainte, greviştii foamei din faţa Televiziunii Maghiare (MTVA) se aflau în cea de-a 26-a zi a protestului lor, dar păreau mulţumiţi. În sfârşit era linişte, după ce timp de 5-6 zile le bubuiseră urechile, difuzoarele date la maximum urlând fără încetare „Jingle Bells” pentru a-i determina să plece, să înceteze protestul lor. Din interiorul de sticlă al clădirii, reflectoare uriaşe îi orbeau pe manifestanţi şi îi împiedicau pe ziarişti să facă fotografii sau să filmeze protestul şi represiunea. Între greviştii foamei se aflau distinşi jurnalişti maghiari, de exemplu Nagy Navarro, 44 de ani, cunoscut producător de ştiri externe la televiziunea maghiară, concediat pe 27 decembrie 2011, ca opozant notoriu al regimului Orban.
Revolta a atins şi Parlamentul maghiar, membri ai legislativului legându-se cu lanţuri de porţile renumitei construcţii gotice din Capitala Ungariei. Parlamentarul Javor Benedek, membru al unui mic partid desprins din Partidul Verzilor, explică gestul său şi al colegilor săi prin epuizarea tuturor căilor de a se face ascultaţi prin activitatea parlamentară curentă. Deţinând două treimi din fotoliile parlamentare, Fidesz nu mai ascultă pe nimeni şi orice iniţiativă parlamentară este dinainte zadarnică, fapt „extrem de frustrant”, care a dus la revolta parlamentarilor. Aceştia vor să atragă astfel atenţia asupra lor şi a punctelor de vedere pe care ei le reprezintă.
Dar, mai mult decât orice, politicianul Javor Benedek, parlamentar din partea LMP, avertizează în legătură cu viitoarele cumplite „revolte ale foamei”, când ungurii săraci şi romii vor ieşi în stradă.
Tinerii maghiari au recurs la forme de protest specifice, pe internet. Iniţiativa „Un milion pentru libertatea presei” a fost un succes, donaţiile formând un fond important pentru continuarea protestelor.
O altă iniţiativă se desfăşoară pe Facebook sub forma unui concurs de talente ce urmează a descoperi noi voci politice, în scopul desemnării unei „alternative de preşedinte al Ungariei”.
Pe de altă parte, importante personalităţi din afara graniţelor Ungariei şi-au exprimat îngrijorarea faţă de evoluţia situaţiei din Ungaria, solicitând revizuirea şi abrogarea unor legi adoptate de regimul Orban. Hillary Clinton şi Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, i-au scris premierului maghiar în acest sens. Alain Juppé, ministrul francez al Afacerilor Externe, şi-a exprimat public dezaprobarea. Cu ocazia summitului de la Bruxelles din 8 decembrie, Viktor Orban şi-a dat din nou arama pe faţă, ameninţând că va folosi dreptul de veto pentru a bloca măsurile de salvare a monedei euro şi atrăgând alte reacţii de dezaprobare (Sarkozy, Merkel sau Barroso).
Strâns cu uşa între dezamăgirea a circa 55-60% din unguri şi dezaprobarea venită din străinătate, premierul Orban a început să semene cu fostul preşedinte Mubarak – se grăbesc a sugera unii comentatori. Cert este că regimul Orban a venit la putere în 2010 prin votul democratic al ungurilor, cele două treimi din Parlament constituind o majoritate confortabilă. Puterea, care le-a fost conferită democratic, au folosit-o pentru a elabora şi vota la marea repezeală o nouă constituţie şi alte 350 de legi cu caracter anti-democratic. În plus, linia economică a guvernării Orban s-a dovedit falimentară şi acesta este cel mai grav lucru. Presiunea economică este enormă şi însuşi Viktor Orban a fost silit să accepte modificarea radicală a politicii sale în acest sens.
Ungaria are datorii uriaşe, pe care nu le poate plăti, rata dobânzilor creşte îngrijorător, forintul este în cădere liberă. Două agenţii de evaluare au declarat că valoarea obligaţiunilor guvernului Ungariei se situează la nivelul „gunoi”. În aceste condiţii, un împrumut de multe miliarde de euro de la FMI este imperios necesar, chiar dacă, în stilul său sfidător, Orban îl numeşte „contract de asigurare”. Dar FMI condiţionează începerea discuţiilor pe această temă de revizuirea legislaţiei adoptate de regimul Orban, în sensul abrogării elementelor antidemocratice.
În paralel, o comisie europeană specializată va trece printr-o sită foarte deasă toate legile adoptate în Ungaria în ultimele 20 de luni, pentru a vedea care sunt incompatibile cu dreptul european.
Deocamdată, o criză deosebit de toxică este perspectiva pentru Ungaria. Zilnic, cete de unguri trec graniţa spre Austria, cărând bagaje ticsite cu bani. Aceste „hoarde” – cum sunt numite în The Guardian – sunt expresia disperării populaţiei ungare, a efortului ei de a-şi salva cumva, în ultima clipă, agoniseală din faţa dezastrului financiar care se profilează.
Mai acum jumătate de an, vă îndemnam să nu uitaţi aplauzele cu care Parlamentul Ungariei a salutat rezultatul votării noii constituţii. La acel moment, analiştii noştri considerau Ungaria un exemplu de urmat în plan economic şi politic. Cât de amăgitoare sunt aparenţele, nu-i aşa? 
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
