13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO Robotul de serviciu care rezistă la şocuri

VIDEO Robotul de serviciu care rezistă la şocuri

Agenţia Aerospaţială Germană (DLR) a conceput un robot umanoid care se poate reface în caz că este avariat. Pentru a testa noua invenţie, inginerii de robotică germani „au bătut” robotul cu o bâtă de baseball.

Noul robot ultra-rezistent DLR are 52 de motoare şi articulaţii pe un singur braţ şi poate absorbi energia precum corpul uman. După o lovitură cu o bâtă de baseball, mâna robotului funcţionează la fel de bine ca înainte.

Braţul este format din articulaţii flexibile, care distribuie energia mult mai bine decât o structură rigidă. El are două motoare, unul pentru a controla articulaţiile şi unul mai mic pentru a regla rigiditatea robotului. Braţul are, de asemenea, 38 tendoanele foarte dure. Tendoanele sunt ataşate unui mecanism elastic în formă de arc prin care li se permite degetelor să elibereze şi să stocheze energie.

Cel mai important avantaj al noului robot DLR este duritatea, acesta putând rezista în cazul accidentelor din fabrici, de exemplu.

„Robusteţea este esenţială dacă dorim să implementăm roboţi de serviciu în lumea reală, unde se pot întâmpla multe accidente. Chiar şi şocurile mici pot deteriora roboţii convenţionali care se bazează pe configuraţii mecanice rigide”, spune Markus Grebenstein, coordonatorul echipei de ingineri de la DLR.

Inginerii de la Agenţia Aerospaţială Germană (DLR) au o istorie de comportament violent cu creaţiile lor mecanice – la începutul acestui an, ei au distrus mâna un robot cu un ciocan, iar anul trecut s-au lăsat înjunghiaţi cu un cuţit de către un robot.

Ultima invenţie a inginerilor de la DLR este robotul Justin care poate prinde obiecte din zbor, poate căra ladiţe cu fructe şi poate face cafea.

Urmăriţi mai jos experimentul inginerilor de la DLR.

 

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă